DEZASTRU. Se schimbă legea pentru românii care beau alcool și fumează. Înainte de a deveni majori, cei mai mulți adolescenți din România intră în contact cu băuturi alcoolice și produse pe bază de tutun.
Din acest motiv, un grup de parlamentari a decis introducerea unor noi piedici pentru a preveni vicierea tinerilor români.
DEZASTRU. Se schimbă legea pentru românii care beau alcool și fumează
Proiectul de lege aflat momentan în dezbatere în Senat prevede introducerea legitimării clienților în toate magazinele. Dar și în localurile care comercializează băuturi alcoolice sau produse din tutun.
Astfel, vânzătorii se vor putea asigura că aceștia au vârsta legală pentru cumpărarea unor astfel de produse.
Practic, autoritățile încearcă să modifice două acte normative, Legea 349/2002 pentru prevenirea și combaterea efectelor consumului produselor din tutun.
Cât și Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Cu scopul introducerii unei interdicții legate de vânzarea tutunului și alcoolului către minori.
“În vederea verificării vârstei cumpărătorilor de produse din tutun, vânzătorii din unităţile care comercializează produse din tutun vor putea solicita consultarea actelor de identitate ale cumpărătorilor”, este mențiunea ce urmează să fie introdusă în Legea 349/2002.
Legea 61/1991 va fi modificată astfel încât, pe lângă servirea cu băuturi alcoolice, în localurile publice, a consumatorilor aflați în vădită stare de ebrietate, precum și a minorilor, să fie considerată contravenție. Dar și vânzarea băuturilor alcoolice tinerilor cu vârsta sub 18 ani, conform avocatnet.ro.
Cei care nu respectă noua regulă referitoare la interdicția comercializării de băuturi alcoolice către minorii de sub 18 ani vor risca amenzi cuprinse între 100 și 500 de lei.
Inițiatorii legii au atras atenția asupra faptului că o astfel de măsură este necesară pentru că:
- 15% dintre fumătorii adulţi din România au declarat că au început să fumeze înainte de a împlini 14 ani. Iar 38%, înainte de a împlini 18 ani;
- 14,6% dintre copiii şcolarizaţi cu vârsta între 13 şi 15 ani fumează tutun. Ceea ce înseamnă că aproximativ 90.000 de copii din această categorie de vârstă pot ajunge să fumeze zilnic;
- 8,2% dintre copii (13-15 ani) au folosit în ultimele 30 de zile ţigarete electronice;
- 3,1% dintre copiii şcolarizaţi (13-15 ani) au folosit în ultimele 30 de zile dispozitive electronice de încălzit tutunul.
Proiectul detaliat mai sus nu a fost încă adoptat de Parlament.