Direcţia Generală Anticorupţie anunță închiderea PROIECTULUI OLAF HERCULE III, cod proiect 101011987 – Valorificarea eficienței sistemului anticorupție prin sesiuni de instruire specializată în domeniul tehnic _ VERY-FAST, finanțat prin Programul OLAF HERCULE III 2020,
Proiectul menționat a fost implementat în perioada 01 Ianuarie – 31 decembrie 2021, în cadrul Programului OLAF HERCULE III 2014-2020, în domeniul „Instruiri și conferințe_VERY-FAST.
Obiectivul general al proiectului a urmărit sprijinirea, consolidarea și specializarea capacității operaționale a D.G.A. în sensul creșterii răspunsului instituțional la criminalitate și pentru protejarea intereselor financiare ale UE, sporind astfel competitivitatea economiei Uniunii Europene și asigurând protecția banilor contribuabililor.
Obiectivul este în acord cu domeniul apelului de proiecte care a promovat dezvoltarea sesiunilor de instruire specializată pentru abilităţile investigative, prin dobândirea de noi aptitudini şi cunoştinţe prin îmbunătăţirea abilităţilor metodologiilor şi tehnicilor specializate.
Activităţile proiectului, care au constat în trei sesiuni de instruire specializată, au condus la dezvoltarea abilităţilor profesionale ale specialiştilor în domeniul investigării şi combaterii corupţiei, contribuind la descoperirea infracţiunilor, identificarea autorilor şi obţinerea mijloacelor de probă necesare soluţionării corecte a cazurilor de corupţie, evaziune fiscală, contrabandă şi fraudă îndreptate adesea împotriva intereselor financiare ale Uniunii Europene
Specialiştii Direcţiei Generale Anticorupţie care au beneficiat de instruiri au transmis cunoştinţele însuşite către alţi specialişti, după finalizarea fiecărei sesiuni de instruire, prin diseminarea lecţiilor învăţate, know-how şi noilor tehnici şi competenţele acumulate.