4.6 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Din 10 luni, 6 au stat fără apă!

Alte Știri

Locatarii blocului 17 sunt fericiţi că nu plătesc!

Locatarii blocului 17 din cartierul Vişoi din Câmpulung sunt primii într-un top al răuplatnicilor către societatea Edilul CGA SA, pentru serviciile  oferite. Dacă celelalte locatarii din celelalte asociaţii din municipiu care înregistrează restanţe importante către societatea în cauză, mai achită unele sume de bani pentru a li se reeşalona datoriile, alta este situaţia la cele două scări ale blocului 17 din cadrul asociaţiei 18. Aici locatarii par a nu le păsa de lipsa serviciilor ce le oferă aceasta, apa potabilă, ridicarea gunoiului menajer şi canalizarea, astfel că aceştia preferă să nu achite facturile ale căror sume au ajuns la 123,600 lei. Conform purtătorului de cuvânt al instituţiei muscelene, de la începutul acestui an şi până în prezent, locatarii acestor două scări au stat fără apă mai bine de 6 luni: “Conform datelor pe care societatea le are, de la începutul acestui an şi până în prezent la blocul 17 a fost oprită apa peste 6 luni, iar restanţele nu au scăzut, pentru că la facturile restante s-a adăugat la fiecare 30 de zile penalitatea de întârziere. Acest fapt a făcut ca restanţele să fie însemnate, iar pentru a se recupera se va trece la următorul pas prevăzut de lege, acela de a se recupera sumele prin executare silită a locatarilor rău-platnici. Societatea pe care eu o reprezint a avut pe parcursul anului trecut peste 200 de dosare înaintate la instanţa de judecată, iar cele în care magistraţii au dat o decizie executorie, aceasta a fost în favoarea SC Edilul CGA SA, iar unii consumatori au rămas fără case. Şi în acest an seria proceselor a continuat, iar pe rolul Judecătoriei Câmpulung se află spre soluţionare asemenea cauze”, a precizat inginerul Mircea Diaconescu.

Edilul are de recuperat aproape 4 milioane de lei

În urma unei statistici întocmite de SC Edilul CGA SA, valoarea restanţelor pe care le au consumatorii casnici şi industriali către societate se ridică la suma de 3,940,660 lei, din care pe categorii de abonaţi pe primul loc se află asociaţiile de locatari proprietari cu o restanţă de 1,946,354 lei. Pe următorul loc în topul ruşinii se află agenţii economici cu o restanţă de 796,858 lei, următorii sunt consumatorii de la case  unde se practică încasarea directă care au o datorie de 685,865 lei, apoi cei de la blocuri cu o restanţă de 511,582 lei.

În ceea ce priveşte aplicarea măsurilor legale de recuperare a restanţelor, purtătorul de cuvânt al societăţii, inginerul Mircea Diaconescu, a precizat că după aplicarea penalităţilor la întârziere, se sistează serviciile la consumatorii cu restanţe mari. În acest sens pe lista rău-platinicilor care vor rămâne fără apă potabilă şi nu li se va mai ridica gunoiul menajer se află următoarele asociaţii le locatari din Câmpulung.

Asociaţia RO 2010 de pe strada Emil Gârleanu blocurile 21, 22, 24, 26, 27, cu o restanţă de 169,122 lei, Asociaţia Bl. A2A, din strada I.C. Brătianu. Este borba despre scara B, cu o restanţă de 8313 lei, Asociaţia numărul 12 din strada I.C.Brătianu, blocul 6 Vişoi, cu o restanţă de 12,927 lei, Asociaţia numărul14 strada C. Constantinescu, blocul 8, blocul 17 scara C, cu o restanţă de 155,700 lei, Asociaţia numărul 59 din strada C. Constantinescu blocurile 1, 3 şi 7, cu o restanţă de 39,842 lei şi nu în ultimul rând Asociaţia numărul 18 blocul 17 cu o restanţă de 123,600 lei.

Asociaţiile rău-platnice din Câmpulung

În Câmpulung figurează 62 de asociaţii de locatari, proprietari, care au de achitat pentru serviciile oferite de societate suma de 1,946.354 lei. Din acestea, cea mai mare sumă o înregistrează opt asociaţii care au de plătit jumătate din restanţa totală a celor 62. Cele 8 asociaţii sunt Asociaţia RO 2010, administrator Constantin Ghelişor cu o restanţă de 174,722 lei, Asociaţia numărul 17, administrator Constantin Ghelişor, cu o restanţă de 167,867 lei, Asociaţia numărul 14, administrator Maria Popescu, cu o restanţă de 161,017, asociaţia numărul 18, administrator Gheorghe Marin, cu o restanţă de 123,578 lei, Asociaţia numărul 25, administrator Gheorghe Bucşoiu, cu o restanţă de 115,909 lei, Asociaţia numărul 11, administrator Vasile Tomescu, cu o restanţă de 95,715 lei, Asociaţia numărul 34, administrator Ion Zarzu, cu o restanţă de 90,434 lei şi Asociaţia numărul 20, administrator Mihaela Călin, cu o restanţă de 59,241 lei.

În urma controalelor efectuate de instituţiile abilitate, s-a stabilit că administratorii acestor asociaţii nu au stabilit un program de încasare, nu respectă programul de încasare, nu afişează listele de plată, nu depun sumele de bani încasate pentru plata serviciilor decât după debranşarea unor scări de blocuri. De asemenea locatarii sunt nemulţumiţi de activitatea acestora şi doresc schimbarea lor.

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie