3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Directori de la Opera Română trimişi în judecată de procurorii DNA!

Alte Știri

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de Combatere a Infracțiunilor Asimilate Infracțiunilor de Corupție au dispus trimiterea în judecată
sub control judiciar a inculpatei
CORNEL IUSTINA, director economic în cadrul Operei Naționale București, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de:
– abuz în serviciu, în formă continuată și cu consecințe deosebit de grave,
– luare de mită, în formă continuată (53 acte materiale);
și în stare de libertate, a inculpaților:
IONESCU CĂTĂLIN ALEXANDRU și VISALOM TEODOR, director general al Operei Naționale București, respectiv director tehnic în cadrul aceleiași instituții, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, în formă continuată și cu consecințe deosebit de grave,
TEODORU NELU, FURNIGĂ LUCREȚIA, BUCIU DECEBAL, BODNĂRAȘ GHEORGHE, MARINESCU EUGEN LAURENȚIU, BARBU BOGDAN MIHAIL, DURAN MIHAIL LAURENȚIU, FILIP CONSTANTIN TIȚIAN, DUMITRU ȘTEFAN și COSMULESCU CORNEL, administratori ai unor societăți comerciale, la data faptelor, cu privire la săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu, în formă continuată.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În cursul anului 2006, inculpatul Ionescu Cătălin, în calitate de director general al Operei Naționale București, președinte al Consiliului de Administrație și coordonatorul compartimentelor funcționale din cadrul instituției, în conivență cu inculpații Cornel Iustina și Visalom Teodor, în mai multe rânduri și-au exercitat cu rea credință atribuțiile de serviciu ce le reveneau în legătură cu încheierea, derularea, modificarea contractelor de achiziție publică atribuite de instituția publică unde își desfășurau activitatea firmelor administrate de ceilalți inculpați.
Concret, cele trei persoane cu funcții de conducere în cadrul Operei Naționale București, cu încălcarea dispozițiilor legale, nu au supus achizițiile aprobării Consiliului Administrativ, nu au analizat oportunitatea, respectiv nu au determinat valoarea estimată pentru fiecare achiziție și nu au dispus constituirea comisiilor de evaluare a ofertelor, împrejurări care au condus la inexistența unor selecții de oferte reale în condiții de concurență, prețurile fiind stabilite și supraevaluate de beneficiarii contractelor.
În același context, inculpații Ionescu Cătălin, Cornel Iustina și Visalom Teodor:
– au semnat contractele de achiziții respective, fără a efectua o verificare a modalității de încheiere, în condițiile în care lucrările erau supraevaluate,
– au semnat acte adiționale la unele contracte prin care a fost mărită valoarea inițială a acestora, fără a exista nici un temei care să justifice această majorare,
– au aprobat plățile pentru contractele respective, în condițiile în care cunoșteau că valoarea lucrărilor contractate era supraevaluată și lucrările nu au fost recepționate.
În această modalitate a fost cauzat Operei Naționale București un prejudiciu în sumă de 3.344.438,44 lei, concomitent cu obținerea unui avantaj patrimonial pentru ceilalți inculpați, administratori ai unor societăți comerciale.
În aceeași perioadă, inculpata Cornel Iustina, în calitate de director economic al Operei Naționale București, a pretins și primit de la inculpații Barbu Bogdan Mihail, Furnigă Lucreția și Teodoru Nelu, procente cuprinse între 10% și 20% din valoarea unor facturi plătite de instituția respectivă respectiv din valoarea unor contracte de execuție lucrări.
În același scop, inculpata a pretins inculpaților Furnigă Lucreția și Teodoru Nelu să-i achiziționeze o ambarcațiuni model VIPER 203, în regim de leasing, și a primit suma de 123.537,6 lei, remisă sub forma de rate succesive.
În total inculpata Cornel Iustina a pretins și primit, în modalitățile mai sus amintite, suma de 320.238.14 lei.
În cauză, au fost dispuse măsuri asiguratorii asupra unor imobile ce aparțin inculpaților Visalom Teodor, Cornel Iustina, Marinescu Eugen Laurențiu, Bodnăraș Gheorghe, Barbu Bogdan Mihail, Duran Mihail Laurențiu, Furnigă Lucreția, Cosmulescu Cornel, Buciu Decebal, Dumitru Ștefan, Filip Constantin Tițian.
Opera Națională București s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 3.536.463 lei.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie