Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
NICOLA GHEORGHE, expert criminalist autorizat, la data faptei, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunii de favorizare a făptuitorului și
SCARLAT IOAN, expert contabil autorizat, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de:
– favorizare a făptuitorului,
– fals intelectual și
– uz de fals.
În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
La data de 06 februarie 2013, procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Pitești au dispus trimiterea în judecată a mai multor inculpați, între care Nicolescu Constantin, președinte al Consiliului Județean Argeș, Dobre Grigore, asociat și administrator la SC ZEUS S.A. și Didea Ionel, notar public, la data respectivă, cu privire la comiterea unor infracțiuni de corupție de către persoane cu funcții de conducere din cadrul Consiliului Județean Argeș, în contextul atribuirii preferențiale, în cursul lunii martie 2009, a contractului de achiziție publică cu titlul „Normalizare condiții de trafic pe drumurile județene prin reabilitarea a două poduri afectate de inundații” (a se vedea comunicatul nr. 93/VIII/3 din data de 07 februarie 2013).
Dosarul respectiv a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel București.
Ulterior, în cursul anului 2013, pe timpul cercetării judecătorești, la dosar a fost depus un raport de expertiză criminalistică (grafică) extrajudiciară, întocmit de către inculpatul Nicola Gheorghe, lucrarea fiind efectuată la solicitarea notarului public Didea Ionel.
Prin modul în care a fost realizată lucrarea de specialitate și prin concluziile formulate la obiectivele stabilite, inculpatul Nicola Gheorghe a dat un ajutor direct și concret, atât notarului public, care a autentificat contractul de vânzare cumpărare, cât și numiților Nicolescu Constantin și Dobre Grigore, inculpați în dosarul Curții de Apel București. Acest raport ce a fost depus la dosarul cauzei pentru a înlătura pe de o parte, concluziile raportului de constatare tehnico-științifică întocmit anterior și, pe de altă parte, pentru a îngreuna sau zădărnici judecata în cauza penală respectivă.
În aceeași cauză penală, a fost depus și un raport de expertiză contabilă extrajudiciară, întocmit de către expertul contabil Scarlat Ioan, la solicitarea Consiliului Județean Argeș.
În cuprinsul acestui raport, inculpatul Scarlat Ioan, în calitate de expert contabil autorizat, a atestat împrejurări necorespunzătoare adevărului ce se referă în esență la calamitarea obiectivului „Pod pe DJ 703B amplasat peste râul Argeș, în comuna Căteasca”, în perioada aprilie-mai 2005 și iulie-august 2005 și la existența documentelor justificative, la nivelul Consiliului Județean Argeș și a celorlalte instituții publice implicate în gestionarea efectelor calamităților.
În acest mod, precum și prin concluziile formulate cu privire la celelalte obiective ale raportului, inculpatul Scarlat Ioan, a dat cu intenție un ajutor concret inculpaților din dosarul aflat pe rolul Curții de Apel București, cu scopul de a îngreuna sau zădărnici judecata în cauza penală menționată anterior și, pe fond, a împiedica tragerea la răspundere penală a acestora, raportul respectiv fiind depus și înregistrat la Consiliul Județean Argeș iar, apoi și la dosarul aflat pe rolul Curții de Apel București.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curtea de Apel Pitești.