În primăvara anului 1943 a fost dărâmată Biserica Flămânda din Câmpulung-Muscel, iar în locul ei s-a înălţat, măreaţă, alta nouă, construită din piatră de Albeşti, cu cheltuiala filantropului proprietar muscelean, Gica Ştefănescu.
Cu acest prilej, Comisia Monumentelor Istorice din România a publicat în Buletinul său (anul XXXV, 1942, pp. 173—187) două articole despre Schitul dispărut: Dan Simonescu, Biserica Flămânda din Câmpulung Muscel. Studiu istoric şi Horia Teodoru, Biserica Schitului Mărculeşti – Flămânda din Câmpulung Muscel. Studiu arhitectonic. Ca o completare a celor doua studii, publicăm aci, unul din cele 14 documente, pe care ne-am sprijinit, în buna parte, a studiului nostru.
Piteşti, 3 Martie 1861. Scrisoarea Comitelui N. Rossetti către primăria oraşului Câmpulung, judeţul Muscel, prin care îşi ia anumite drepturi şi obligaţii în legătură cu Schitul Mărculeşti-Flămânda.
Sfânta Biserica de Miru numită Schitul Mărculeşti, numită Flămânda, aşezată pe colina Dealului de peste râul Târgului din faţa oraşului Campu-Lungu, şi la poalele Dealului Măţau, îşi trage originea şi istoria sa, precum cuprinde alăturata copie după actul său de fundaţie.
,,A sa administraţie s-au urmat neîntrerupt în familia Banului Constantin Filipescu, din tată în fiu până astăzi, în neamestecul neamului, afară de aceşti legiuiţi Epitropi testamentari, cari după motivele cuprinse in alăturatul iarăşi în copie act al Dumnealor de strămutare pe persoana mea, întorc înapoi administraţia cu drepturile şi obligaţiile inherente ei prin mine, in familia fondatorului. Eu însumi nu mi-aşi fi impus vreodată asemenea serioasa îndatorire, dacă n-aş fi descoperit de la un timp încoace, atât lipsuri în executarea testamentului, atât tendinţe străine spre absorbirea acelor inherente drepturi ale Bisericei şi a le Epitropilor, atât părăsirea în uitare a numelui de familie a fondatorului, ce este şi al meu, împreună cu dreptul şi obligaţia ce deculă din moştenire, cât şi trista stare de ruinare în care s-a părăsit şi năpustit acest sfânt locaşu”.
I. Municipalitatea oraşului Campu-Lungu va fi de acum Epitiopul perpetu al acestui aşezământ de pietate, administrând averea schitului asemănat întocmai coprinderei testamentului fondatorului, disposând de prisosul venitului din cheltuielile schitului în favorul oraşului, după ce mai întâi va aduna un capital cu dobânda căruia să poată feri schitul in tot timpu de a se desfiinţa.
II. Schitul va purta de acum înainte numele de Marculeşti-Rossetri, în memoria chiar a numelui de familie a fondatorului.
III. Subscrisul îşi rezerva dansul şi a sa familie în posteritate facultatea de a numi cu plata de retribute mensuală, la lei una suta din venitul schitului.
IV. Una din cele de frunte chilii mobilate va fi in toată vremea libera, destinata numai pentru familia fondatorului şi întâmplători oaspeţi de condiţie: într-însa se va păstra portretele familiei şi alte obiecte ce vor fi apropiate cu destinaţia încăperei, se va mai păstra asemenea un registru in care vor subscri miri dotaţi şi ţarani îmbrăcaţi cum hotirăşte testamentul, acea încăpere va servi şi de sala de parada la hramuri şi felicitări a cununiilor făcute acolo, camera in toată cealaltă vreme va sta închisă sub îndoită şi aceeaşi chee, din care una se va păstra de municipalitate, şi cealaltă va rămânea la subscrisul îi in familie.
V. In memoria şi ertarea păcatelor prea iubitei mele mame Maria, născuta Lehloaica-Cândeasca, se va mai adaoga la aceasta sf. Biserica, un al treilea hram la sf. Maria-mică, la care se va mai face adaos de măritiş de doua fete sărmane, precum şi adaos de îmbrăcăminte la doi săraci, din dobânda ce va da preţul unui la ce voiu depune din punga mea, urmându-se cheltuiala obicinuita a hramului cu din venitul schitului.
VI. Schitul in toata vremea şi peste hotărîta cheltuiala a întreţinerei servitorului Bisericei cu hrana, va mai ţinea in dispoziţia lor şi a oaspeţilor întâmplători doua vaci cu lapte, cu hrana de la schit. Iara pentru aceasta una data, voiu da eu doua de la mine.
VIII. MormântuI meu se va face de mine, cu a mea cheltuiala şi a prea mult iubitei mele soţie Zinca (Zoe), născuta Cornăţeanu, se va aşeza în împrejmuirea curţii sf. Biserici, la locul ce voiu însemna eu, va fi tot de o data şi mormântul prea mult iubitei mele soţie, se va numi mormântul familiei Rossetti în România, şi se va păstra in posteritate, şi va primi pe oricare din membri săi, pe care va bine-voi Dumnezeu sa-l cheme la sine, respectându-se voinţa lor într-aceasta.
IX. Nicio alta înmormântare nu este primită în curtea Bisericii.
X. Judecăţile şi socotelile schitului anuale, în dare şi avere, se vor susţine şi regula de municipalitate, şi vor fi publice pentru ori care orăşean, sau membru al familiei mele ar dori să le cunoască.
XI. Toţi servitorii Bisericii se vor orândui de municipalitate cu retribuţiuni, hrana şi cu îndatorire a locui în chiliele schitului, îngrijindu-se din al lor de luminare şi încălzit.
XII. Acestea sunt principalele şi ultimele orândueli ce voesc a face şi care, poate mai întinse şi mai esplicite se vor coprinde într-un testament într-adins cu orânduiala, ca la din potriva urmare, administraţia schitului să se întoarcă atunci iarăşi în mana celui mai de aproape a mea ruda de aceeaşi familie, păzindu-se acela la rândul său, sub osândă la din împotriva de a i se lua din mână administraţia de alta rudă mai demnă, iară în lipsă să treacă atunci la guvern pentru totdeauna.
Prin voinţa mea Comitele N. Rossetti, 3 Martie 1861. OCR corectură (s-a păstrat ortografia timpului) TG
