Astăzi, o tânără a adus pe lume doi copilaşi, născuţi prematur, cei doi au fost transferaţi de urgenţă la un spital din Capitală. Această decizie a fost luată de conducerea spitalului municipal Câmpulung şi de şeful secţiei nou-nascuţi. Această hotărâre a fost luată în condiţiile în care Secţia de Neonatologie din Câmpulung nu corespunde, din punct de vedere al clasificării, cu standardele medicale impuse pentru spitalizare în astfel de cazuri. Gemenii au venit pe lume la 27 de săptămâni, greutatea lor fiind de 900 de grame şi 1.000 de grame. Cei doi pui de om aveau probleme respiratorii. În jurul prânzului, un elicopter SMURD a aterizat pe terenul din cadrul Complexului Sportiv al CS Muscel. Cadrele medicale au stabilizat şi pregătit nou-născuţii pentru transportul cu elicopterul, au fost băgaţi în incubatoare şi pe rând au fost duşi la elicopter. Operaţiunea a decurs bine şi cei doi nou-născuţi au plecat spre Capitală. Micuţii care vor să trăiască, au ajuns la spitalul din Bucureşti după un zbor de circa 45 de minute. Aceştia au fost primiţi de medicii neonatologi de la Spitalul Universitar Bucureşti.