Doi parlamentari au ajuns prietenii pădurilor pentru o zi! Unul reprezintă Argeșul, altul din Capitală s-au întâlnit pe Valea Bratiei și au demonstrat tuturor că pot deveni voluntari, pot renunța la politică și munci cot la cot cu alte persoane care iubesc și protejează natura.
Deputatul Simona Bucura Oprescu și Beatrice Tudor, au strâns saci de gunoaie în Muscel. Celor două li s-au alăturat și primarii din Bălilești și Vlădești, dar și elevii celor două școli din comunele implicate în ecologizare care au fost răsplătiți la finalul muncii lor cu table de șah și multe cărți care să îi ajute la educația lor.
Acțiunea denumită ”Prietenii pădurilor din România” a atras și alți voluntari din cele două localități și totodată s-a tras un semnal de alarmă pentru cei care nu colectează selectiv deșeurile.