5.2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Două imobile branșate ilegal la reţeaua distribuitorului de energie electrică

Alte Știri

Două imobile branșate ilegal la reţeaua distribuitorului de energie electrică. În această dimineaţă, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş au participat la o acţiune comună de control în colaborare cu reprezentanţi din cadrul Distribuţie Energie Oltenia, pe raza localităţilor Mălureni şi Miceşti din judeţul Argeş. Acţiunea s-a desfăşurat în scopul prevenirii şi combaterii furtului de energie electrică potrivit prevederilor Legii nr. 123/2012 privind energia electrică şi gazele naturale.

În urma verificărilor efectuate, au fost identificate două imobile care erau branşate ilegal la reţeaua distribuitorului de energie electrică, fapt pentru care reprezentanţii Distribuţie Energie Oltenia au dezafectat instalaţiile improvizate, iar jandarmii au întocmit documentele de constatare conform Codului de Procedură Penală şi prevederilor Legii nr. 123/2012 privind energia electrică şi gazele naturale.

Au rezultat 2 dosare care au fost înaintate organelor abilitate în vederea continuării cercetărilor.

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie