Un elev a ajuns de urgenţă cu ambulanţa la spital după ce a fumat, spune el, o ţigară cu marijuana. S-a întâmplat la un liceu din Piteşti. Poliţiştii de la antidrog au intrat imediat pe fir şi urmează să stabilească de la cine a procurat băiatul respectiva ţigară. În paralel, la şcoală toată lumea e bulversată pentru că elevul nu a făcut niciodată probleme.
Luni dimineaţă, băiatul, în vârstă de 17 ani, elev în clasa a XI-a la Liceul Astra din Piteşti, a plecat la şcoală. Pe drum s-a întâlnit cu o colegă, căreia i-a spus că a fumat o ţigară cu droguri. Ajuns în clasă, a început să ameţească. Inima a început să-i bată din ce în ce mai tare şi a mers la cabinetul medical.
Pentru că băiatul se simţea tot mai rău, a fost transportat la Spitalul de Pediatrie din Piteşti, unde a rămas sub supravegherea medicilor. Copilul le-a povestit cadrelor medicale că a fumat marijuana. Părinţii copilului au fost anunţaţi şi sunt uluiţi. Poliţiştii de la antidrog au mers la liceu pentru a afla de unde a făcut el rost de ţigări. Teribilismul elevului i-a şocat pe profesorii care îi predau. Şi asta pentru că e un elev liniştit. Consiliul profesoral va decide ce sancţiune i se va aplica elevului. Cazul a intrat şi în atenţia poliţiştilor.