Dublu eveniment la Mioveni!Lansare trailer film documentar ”JURNAL DE RĂZBOI” și concurs dedicat ¨ZILEI ARMATEI ROMÂNE¨
Miercuri, 24 octombrie, la Centrul Cultural Mioveni, a avut loc un eveniment deosebit, menit să marcheze, într-un mod inedit, ziua de 25 octombrie, Ziua Armatei Române.
Astfel, Asociația ORDESSOS, în parteneriat cu Asociația ASOCA au prezentat, în premieră, trailer-ul filmului documentar ”Jurnal de Război”, făcut după volumul cu același nume, coordonat argeșeanul Dan Drăgoi.
Documentarul, realizat exclusiv de o echipă de argeșeni în Anul Centenarului, încearcă să reproducă mărturiilor din jurnalele de război a doi eroi din zona de nord a județului – locotenenții Nicolae Şuţa și Gheorghe Bădescu, care au luptat în Primul Război Mondial.
Realizat după aproape 3 luni de filmări și de implicare entuziastă a unor oameni care și-au împlinit un ideal dincolo de profesie, vârstă sau efort, promo-ul a fost adus în atenția publicului din Mioveni și nu numai.
În finalul întâlnirii, Emil Vlaicu – președintele Asociației ORDESSOS a acordat, în semn de recunoștință pentru sprijinul acordat în realizarea proiectelor asociației, diplome de excelență prefectului Emilian Dragnea, primarului Ion Georgescu, directorului Muzeului Județean, Cornel Popescu și managerului Centrului Cultural Mioveni, Alin Călinescu.
Tot în cadrul acestui eveniment a fost organizat și un concurs dedicat zilei de 25 octombrie – Ziua Armatei Române. Concursul a fost adresat cursanților Centrului Cultural Mioveni și a fost axat pe două secțiuni: pictură și modelaj în lut.
La secţiunea pictură, câştigătorii au fost:
1. Corbeanu Carmen – locul I;
2. Musătoiu Corina – locul al II-lea;
3. Portaru Ana-Maria – locul al III-lea;
4. Meşca Maria – menţiune;
5. Stan Alexandra – menţiune.
La secţiunea modelaj în lut, toţi copiii au fost declaraţi câştigători.
Premiile au fost oferite de Asociaţia Ordessos şi Primăria oraşului Mioveni.

Lucrările câștigătoare sunt expuse în cadrul unei expoziții în perioada 25 octombrie – 25 noiembrie, la Centrul Cultural Mioveni.