Dumitru Tudosoiu, fostul inspector general a demonstrat că este de 3 x P (profesor, politician și pescar). V-ați gândit la altceva?
Dumitru Tudosoiu, fostul inspector şcolar general al Inspectoratului Școlar Județean Argeş, este un politician de succes (dar ținut în umbră din când în când), acum profesor la Colegiul Național I.C. Brătianu dar și un împătimit al pescuitului sportiv.
Am putea spune că este de trei ori „P”! Este profesor, politician şi pescar! În politică s-a afirmat, ca profesor, adică a dus elevii în campionatele importante, în politică pescar de oameni, iar acum un prinzător de pești giganți.
Pescarul Titi Tudosoiu a postat pe contul său de socializare câteva fotografii care demonstrează talentul celui de-al treilea „P” alături de un mesaj.
,,Acum, pe finalul perioadei mele de autoizolare de o săptămână, sătul până peste cap de politică, frig și discuții interminabile despre facturi, m-am gândit să împărtășesc cu voi pasiunea mea pentru pescuit.
Fiind în afara sezonului de pescuit, ca orice pescar, mă hrănesc cu amintirile frumoase din ieșirile pe baltă ale anului trecut!
Las fotografiile să vorbească!”, Fir întins, Titi Tudosoiu.