4.6 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

După 21 de ani, Grădina de Vară din Pitești, redată publicului! Video – o nouă construcție modernă…

Alte Știri

În august 1958, a fost dată în folosință Grădina de Vară a Teatrului Alexandru Davila, aflată în zona centrală a orașului, având capacitatea de 600 de locuri, cu scenă utilată pentru reprezentații, orgă de lumini și cabină de proiecție, folosită inclusiv pentru spectacole cinematografice – locul în care piteștenii veneau să se delecteze cu spectacole, festivaluri și filme.

În 1997, după spectacolul de gală al Festivalului Național de Muzică Ușoară ”Laleaua de Aur”, s-a lăsat pentru ultima oară cortina peste evenimentele culturale desfășurate la Grădina de Vară din Pitești.

După 60 de ani de la prima deschidere, sâmbătă, 4 august, de la ora 19.30, publicul piteștean și argeșean este așteptat la primul spectacol al Grădinii de Vară!

Nu întâmplător, în Anul Centenarului, primul eveniment organizat aici se desfășoară sub egida ”Respect pentru Valorile Naționale”, aducând în fața publicului argeșean recitalul ”Sunt suflet în sufletul neamului meu”, susținut de actorul Dorel Vișan, acompaniat de flautistul Ionuț Ștefănescu, precum și proiecția filmului ”Ion I. C. Brătianu – primul ministru în perioada Primului Război Mondial”, realizat de Lucia Hossu Longin.

Totodată, în această vară va fi lansat proiectul ”Un secol de cinema românesc” – proiect realizat în parteneriat cu DACIN SARA și Centrul Național al Cinematografiei, ce are ca scop promovarea valorilor autentice românești, aducându-se la cunoștința publicului larg și, în special, a noii generații, filmele de marcă ale cineaștilor români. Astfel, în fiecare seară, începând cu ora 21.00, cinefilii argeșeni sunt invitați să parcurgă toate etapele artei cinematografice românești, vizionând filme de referință.

Programul filmelor, pentru săptămâna 5 – 12 august:

• 1911. CONSTANTIN BREZEANU – „RĂZBOIUL DE INDEPENDENȚĂ” – DUMINICĂ, 5 AUGUST 
GENERATIA ’50
• VICTOR ILIU –„ LA MOARA CU NOROC” – LUNI, 6 AUGUST
GENERATIA ’60
• MIRCEA DRĂGAN – „COLUMNA” – MARTI, 7 AUGUST
• ELISABETA BOSTAN – „MAMA” – MIERCURI, 8 AUGUST
• MIRCEA MUREȘAN – „RĂSCOALA” – JOI, 9 AUGUST
• IULIAN MIHU- „ENIGMA OTILIEI” – VINERI, 10 AUGUST
• SERGIU NICOLAESCU – „MIHAI VITEAZUL” – SÂMBĂTĂ, 11 AUGUST
• LUCIAN PINTILIE– „RECONSTITUIREA” – DUMINICĂ, 12 AUGUST

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie