-2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

După 3 ani de la deces a ajuns în localitatea natală într-un coșciug de plumb!

Alte Știri

După 3 ani de la deces a ajuns în localitatea natală într-un coșciug de plumb! Mariana Tudor Szekereş, o tânără în vârstă de 19 de ani, din Berevoeşti, plecată, ca mulţi alţii, să-şi încerce norocul în străinătate, a fost găsită moartă pe un câmp, în apropierea oraşului italian Salerno, într-o pustietate între Via San Leonardo şi Via Dei Carrari.

Potrivit presei din peninsulă, Mariana practica prostituţia şi a fost ucisă cu bestialitate, fiind strangulată atât de puternic încât aproape că a fost decapitată. Cadavrul a fost găsit complet dezbrăcat, într-o stare avansată de putrefacţie. Părinţii tinerei au fost sfâşiaţi de durere, o durere ce s-a amplificat şi mai mult în sufletele lor în condiţiile în care oamenii nu au putut până acum repatria trupul fetei, pentru a-l înmormânta creştineşte. Potrivit informaţiilor postate pe o reţea de socializare de o comunitate de români din Italia, Mariana Tudor Szekereş a ajuns, marţi seara, în sfârşit acasă, iar joi, 7 februarie, a fost condusă pe ultimul drum.

Din păcate, Mariana Tudor Szekereş s-a întors în casa părintească într-un coşciug de plumb, iar pe 7 februarie a fost condusă pe ultimul drum de familie, prieteni şi alte persoane care au cunoscut-o şi îndrăgit-o.

„Toţi cei care m-au iubit (rude, colegi, prieteni, vecini, consăteni) vă aştept să-mi aduceţi în dar o lumânare, o lacrimă şi-o floare… mâine (n.r. marţi), 5 februarie, când voi ajunge, în sfârşit, acasă, iar joi, 7 februarie, voi fi condusă de voi toţi în noua mea casă… Timpul trece, însă amintirile rămân… Au trecut 2 ani şi 9 luni de când inima mea a încetat să mai bată şi am rămas doar în amintirea voastră, fără posibilitatea de a-mi aprinde o lumânare… Dar, Dumnezeu a făcut dreptate şi mâine (n.r. marţi) voi ajunge din nou acasă, casa unde am crescut, unde am fost înconjurată de multă iubire… Ştiu, toţi mă aşteaptă, aşteptarea a fost atât de grea… Marţi (n.r. 5 februarie)… va fi o zi tristă ca toate zilele lăsate-n urma mea. E o zi care trebuia să fie altfel… o zi în care v-aş fi zâmbit timid şi frumos… Voi toţi mă veţi aştepta şi ştiu că îmi doriţi ca acolo unde sunt să am parte de toate zâmbetele şi bucuriile pe care trebuia să le am aici, printre voi… O viaţă-ntreagă să mă purtaţi în gânduri, iar eu să am o eternitate să veghez asupra celor dragi mie, să-i ocrotesc…”, este mesajul sfâşietor postat, în numele tinerei dispărute prematur, pe un cont de Facebook denumit „Comunitate”.

Anchetatorii italieni susţineau la momentul comiterii oribilei fapte că Mariana a fost ucisă de un criminal în serie, care ar fi avut în vizor prostituate din România, mai ales că, la sfârşitul anului 2015, în aceeaşi zonă, a fost găsit cadavrul unei alte tinere, de pe plaiuri mioritice, Alina Roxana Ripa, care practica cea mai veche meserie din lume şi fusese omorâtă într-un mod similar.

Investigatorii au mai avansat ipoteza potrivit căreia tânăra din Berevoeşti ar fi fost ucisă într-o altă zonă şi abandonată apoi de criminal pe câmpul de lângă Salerno. Totodată, poliţiştii nu excludeau varianta unui atac pentru aşa-zisa „protecţie” a zonei, în care ar fi fost implicaţi proxeneţi care nu ar fi fost de acord ca tânăra să le încalce teritoriul controlat de ei.

În 2016, autorităţile locale din Berevoeşti, dar şi patronul firmei la care lucra tatăl Marianei au încercat să ajute, financiar, familia fetei pentru ca trupul neînsufleţit al acestei să ajungă acasă. Din păcate, autorităţile din peninsulă nu au încuviinţat acest lucru, pentru că ancheta nu fusese finalizată. În atenţia anchetatorilor se află un suspect, un zidar în vârstă de 36 de ani, Vietrese Carmine Ferrante, tatăl a trei copii, considerat a fi criminal în serie şi condamnat deja la 20 de ani de închisoare pentru uciderea unei prostituate bulgare, Nikolova Temenuzhka, în august 2017, la Pagani, provincia Salerno.

În cei doi ani care s-au scurs de la moartea Marianei, investigatorii italieni au reuşit să descopere ADN-ul zidarului pe corpul tinerei din Berevoeşti, însă suspectul nu recunoaşte crima, susţinând că doar a întreţinut cu ea relaţii sexuale. Procuratura italiană consideră că Ferrante este criminalul, el fiind ultima persoană care a văzut-o în viaţă pe Mariana. „În registrul suspecţilor s-a înregistrat numele lui Vietrese Carmine Ferrante, de 37 de ani, condamnat deja pentru uciderea altei prostituate din Pagani. Unele teste clinice la momentul morţii confirmă faptul că el a fost ultimul client al Marianei. Cu toate acestea, procurorii adjuncţi Maria Chiara Minerva şi Claudia D’Alitto, care coordonează investigaţia, caută confirmarea şi nu este exclusă implicarea altor persoane. Pentru a închide cercul, a fost solicitată o extensie a investigaţiilor. Dar acum, cel puţin, Mariana se poate întoarce acasă…”, titra LACITTADISALERNO.IT la sfârşitul anului trecut.

Ultimele Știri

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte liberal al României!

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte...

Alte știri din aceeași categorie