0.2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

După ce a fost la pescuit a provocat un accident rutier! Bărbatului i s-a făcut rău la volan!

Alte Știri

Vineri după-amiază, în comuna Godeni, la intrarea în satul Coteşti s-a produs un eveniment rutier. Unui conducător auto i s-a făcut rău în trafic şi acesta a tamponat cu maşina pe care o conducea un alt autoturism aflat în trafic. O familie din comuna Godeni se deplasa spre centrul satului Coteşti. Pe partea stângă a drumului, conducătorul auto Ştefănescu, a observat o maşină ieşită de pe partea carosabilă cu faţa, iar când s-a apropiat omul a oprit încercând să vadă ce vrea respectivul de la volan să facă:“Am oprit aici unde e maşina şi am întrebat bărbatul de la volan ce face. Acesta m-a făcut să cred că va sta pe loc astfel încât eu să pot trece. Cum am pus maşina în mişcare omul a dat cu spatele, m-a lovit şi apoi a revenit la poziţia în care l-am găsit. M-a izbit pe partea stângă faţă. Atunci am coborât imediat şi m-am dus spre maşină să văd ce se întâmplă. Bărbatul a zis că a paralizat. Abia vorbea. A mai oprit un domn cu o dubiţă şi acesta a venit să vadă dacă ne poate ajuta. Am deschis portiera de la şofer şi l-am ajutat să se întindă aici pe iarbă. L-am udat cu apă, iar soţia a sunat la salvare”, spune conducătorul auto Ştefănescu.
După ce au aflat operatorii de la 112 că este vorba despre o urgenţă medicală, le-au explicat celor care au sunat ce au de făcut până la sosirea ambulanţei. “Mi-a spus la telefon cineva de la 112 să nu îl mişcăm şi cum să îl ajutăm până vine ambulanţa. Iniţial am crezut că e băut, dar omul a spus doar că îi e rău, că a paralizat. Abia mai vorbea…”, spune soţia conducătorului auto din Godeni.
Bărbatul cu dubiţa care s-a oferit să îl ajute pe Ştefănescu a povestit ce a putut spune bărbatul căruia i s-a făcut rău la volan:“A spus că a fost la pescuit, că se ducea spre casă şi că a paralizat. Nu mirosea a alcool. L-am întins pe iarbă şi i-am dat apă să bea, l-am udat pe faţă…cred că a suferit vreun atac vascular ceva…”, spune bărbatul.
La faţa locului a ajuns în timp scurt un echipaj al Ambulanţei. Cadrele medicale l-au urcat în echipaj şi după ce i-au acordat primele îngrijiri medicale şi l-au stabilizat, au plecat cu bărbatul spre UPU Câmpulung.
La locul evenimentului s-a deplasat un echipaj al Secţuiei de Poliţie Schitu Goleşti. Poliţiştii au demarat cercetările pentru a stabili mai întâi cum se numeşte bărbatul căruia i s-a făcut rău în trafic, apoi pentru a protocola evenimentul rutier.

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie