Pentru o lună de zile, Câmpulungul devine după 700 ani, prin prezenţa expoziţiei ,,Rembrandt – apogeul artei gravurii”, din nou Capitala Ţării Româneşti. Mai mult decât atât, prezent la vernisajul expoziţiei, secretarul de stat în Ministerul Culturii, Alexandru Oprean a menţionat faptul că va face propunerea ca în anul 2028, Câmpulungul să devină capitală europeană, la fel ca şi Sibiul. Putem spune că prin prezenţa expoziţiei la Câmpulung, denumită ,,Rembrandt-apogeul artei gravurii” s-a marcat cel mai important eveniment cultural regional, al anului 2014.
Călătoria spirituală a lui Rembrandt
Marcat de mama sa, marele artist Rembrandt, care permanent stătea cu Cartea Sfântă pe genunchi, s-a aplecat asupra lucrărilor ce ilustrează aspecte biblice şi de aici sălăsluieşte călătoria sprituală a lui Rembrandt. Aceste lucrări ale lui Rembrandt sunt expuse la muzeul municipal din Câmpulung, în cadrul expoziţiei. Din perioada Renaşterii numeroşi artişti au reprezentat teme biblice, dar Rembrandt se situează printre cei puţini care au combinat acele teme cu foamea spirituală înnăscută în inima umană. Aşa precum David a dat expresivitate într-o formă poetică salvării şi harului susţinător al lui Dumnezeu în mijlocul intensei suferinţe, Rembrandt a lăsat istoriei un profund portret al străduinţelor sale spirituale sub forma unei arte perene. Al optulea copil al unui morar de succes, Rembrandt van Rijn (1606-1669) s-a născut în oraşul universitar Leiden, nu departe de Amsterdam, în Olanda. Mama sa, membră a Bisericii Reformate Olandeze, l-a crescut pentru a deveni un devotat protestant calvinist. Această devotare a fost consolidată în perioada în care artistul avea între 7 şi 14 ani, atunci când a urmat cursurile şcolii latine, unde studiile religioase ocupau un loc de frunte.
Până la vârsta de 14 ani, s-a observat la Rembrandt faptul că principalul său interes era arta. Spre deosebire de mulţi artişti aspiranţi contemporani cu el din Europa, el a arătat un mic interes faţă de moda clasică, refuzând astfel să facă obişnuita călătorie în Italia. În schimb, s-a înscris la Universitatea din Leiden şi, după o scurtă perioadă de şedere aici, a renunţat la educaţia formală. Pentru următorii trei ani a studiat sub îndrumarea lui Jacob Isaacszoon van Swanenburgh, un specialist în redarea arhitecturii şi a scenelor iadului. În Amsterdam, statutul lui Rembrandt ca artist a continuat să crească datorită interesului pentru portrete. Destul de devreme în cariera sa, Rembrandt a demonstrat ceea ce avea să devină dragostea lui de-o viaţă pentru desenat şi pictat subiecte biblice. Lucrările sale religioase iniţiale (cum ar fi „Orbirea lui Samson”, 1636), adesea dădeau impresia că sunt realizate spre a răspunde gusturilor avide pentru violenţă ori senzualitate ale barocului înalt. În 1634, Rembrandt s-a căsătorit cu Saskia van Uylenburgh, fiica unui primar bogat. Aceasta i-a adus lui Rembrandt o zestre semnificativă. Cuplul a avut 4 copii şi familia a locuit într-o casă la modă în cartierul evreiesc al Amsterdamului, unde artistul a avut numeroşi prieteni şi a continuat să fie recunoscut ca proeminentul pictor al oraşului. Începând cu anul 1635, Rembrandt a fost lovit de o serie incredibilă de evenimente tragice. Următorii 7 ani au cunoscut moartea a 3 copii de-ai săi, a mamei, a cumnatei, şi în final a soţiei, în 1642. În plus faţă de aceste tragedii personale, viaţa sa profesională de asemenea a suferit o grea lovitură. Popularitatea sa ca artist a început să scadă.
Lucrările sale de artă, şi în special cele din ultima parte a vieţii, au reflectat o filosofie spirituală de bază care poate fi definită în şase idei majore:
RESPECT PENTRU VIAŢĂ. Având o credinţă puternică asupra faptului că toate lucrurile vin de la Dumnezeu şi nu trebuie batjocorite, a preţuit viaţa în totalitatea ei. Toţi oamenii erau demni de stima sa, chiar şi cerşetorii ori proscrişii. Spre deosebire de observatorul detaşat, Rembrandt s-a identificat cu cel lipsit de toate cele, şi a arătat o sinceră afecţiune pentru cel apăsat.
Acest principiu de bază al credinţei lui Rembrandt este observat în „Hristos vindecând bolnavii” (1642). Conform unui poem al contemporanului său, Hendrick Waterloos, lucrarea avea pe spate o gravură (imprimare executată pe o placă de cupru), care ilustra întregul capitol 19 al lui Matei. În prim plan şi în partea dreaptă se află o mulţime ce îl urmează pe Isus, dorind să fie vindecată. În stânga sunt fariseii, gata să-L provoace. Între ei şi discipolii mustrători se află copiii ce caută îmbrăţişarea şi binecuvântările Mântuitorului. La o privire mai atentă, se poate observa o cămilă care intră printr-o arcadă în contrast cu tânărul bogat care înlocuieşte nevoia după Hristos cu dorinţa de a-şi menţine bunăstarea pământească. În punctul central al lucrării, este înfăţişat Isus emanând în mod literal acceptare şi compasiune. El îi invită pe micuţi să vină la El în timp ce îi vindecă pe cei care cred cu adevărat în atingerea Sa transformatoare. Aici a fost expresia chintesenţei secolului al 17-lea a lui Isus ca Fiu al Omului.
UN DUMNEZEU IUBITOR ŞI MILOS. Personificându-L pe Isus, Rembrandt a mers dincolo de educaţia sa calvinistă, a refuzat să prezinte un Dumnezeu sever şi ultra-autoritar. În schimb, el a optat pentru un Isus iubitor şi iertător. Portretul lui Rembrandt despre Hristos a fost diferit de asemenea faţă de reprezentările tipice ale tradiţiei artistice romano-catolice.
UMANIZAREA TEMELOR BIBLICE. Umanizarea scenei de către artist s-a demonstrat de asemenea, în sine, prin alegerea modelelor, neconvenţionale timpului în care a lucrat. Pentru Rembrandt, era de neconceput să descrie caractere biblice într-un mod greco-roman sau nordic. Modelele sale au venit din cadrul comunităţii evreieşti din Amsterdam, mulţi membri ai acesteia fiind refugiaţi din Portugalia ori Spania. Astfel, apostolii săi şi sfinţii reprezentaţi erau oameni obişnuiţi, împovăraţi şi săraci, a căror distincţie nu era fizicul, ci spiritualul.
CONCENTRAREA ASUPRA CRUCII. Punctul central pentru Rembrandt era credinţa că întreaga Biblie este menită să ne conducă la cruce. Era convins, cu toate acestea, că mesajul său esenţial trebuie interpretat în termeni umani. Pentru el, „Scriptura era capitolul de început al reprezentării situaţiei omului, o reprezentare dramatică şi continuă, în care Rembrandt s-a văzut pe sine şi pe contemporanii săi ca fiind participanţi vitali”.
RELIGIA VIEŢII DE ZI CU ZI. Viziunea spirituală pătrunzătoare a lui Rembrandt nu a fost exclusiv dedicată subiectelor biblice.
PUTERE DIVINĂ PENTRU CĂLĂTORIA UMANĂ. Această capturare a esenţei intangibile a umanului s-a aplicat în special în cadrul numeroaselor auto-portrete ale artistului. Precum toată omenirea, Rembrandt de asemenea a fost slab şi vulnerabil, totuşi a rămas ceva inerent nobil în această auto-caracterizare. Deşi răvăşit de grijă şi anxietate, a demonstrat un spirit invincibil ca o mare revelaţie a capacităţii umane de a supravieţui cruzimilor vieţii, fiind întărit de dragostea şi puterea infinită a lui Dumnezeu.
