O duduie din oraş, fudulă foc, şi cu pretenţii de mare doamnă, a făcut greşeala ca la o întâlnire de mare fast din urbe să apară, mai şifonată ca de obicei. Cum ochii domnilor, s-au întors cu precădere către ea, doamnele au şi început să se uite urât, de teamă să nu le fie bărbaţii furaţi.
Şi uite aşa, evenimentul s-a transformat în schimburi de priviri de la urâte la foarte urâte şi din partea bărbaţilor în zeflemea.
Ce este interesant este faptul că duduia, nu a înţeles că a picat în penibil, aşa că după ce a observat că e în centrul atenţiei, a început să îşi expună formele, să se întindă, aplece, onduleze, aşa încât şi cel mai chior dintre domni să poată vedea ce vrea, doar, doar unul dintre ei s-o împiedica şi prin faţa uşii duduii.
Toate au mers până într-un punct când una dintre neveste a izbucnit şi i-a zis duduii să îşi vadă de viaţa ei şi să-i lase bărbatul în pace. Răspunsul l-a primit însă doamna geloasă de la soţ, acesta i-a spus că duduia o fi şifonată, dar ea este proastă, aşa că mai bine cu şifonata că poate se netezeşte, decât cu proasta că ea nu-şi mai revine!
Acesta este un pamflet şi trebuie tratat ca atare!