4.6 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Elev al unui colegiu militar admis la o academie cu renume din SUA

Alte Știri

Povestea de succes a tânărului Cornel Victor Barbu, elev al Colegiului Naţional „Tudor Vladimirescu” din Craiova poate fi pentru mulţi o lecţie de viaţă.

Elevul plutonier Cornel Victor Barbu  a fost admis la Academia Navală a SUA din Annapolis. Va studia acolo patru ani, iar în țară va ajunge în vacanța de Crăciun și în perioada verii. Acolo se va axa pe domeniul ingineriei. ,,Îmi plac foarte mult matematica, fizica, informatica și asta vreau să fac. Nu va fi ușor, sunt convins de acest lucru, mai ales la început, dar cu siguranță voi reuși să mă adaptez”, ne-a declarat Cornel Barbu.

Barbu Cornel Victor s-a născut pe 09 ianuarie 2000, în Orşova, judeţul Mehedinţi şi a urmat cursurile învăţământului primar şi gimnazial în Băile Herculane, sub atenta supraveghere a bunicilor lui, cadre didactice.

În anul 2014 a fost admis la Colegiul Naţional Militar ,,Mihai Viteazul” din Alba Iulia, unde a urmat clasele a IX – a şi a X – a. În anul 2016, o dată cu reînfiinţarea Colegiului Naţional Militar ,,Tudor Vladimirescu”, s-a transferat la Craiova, considerând această mutare ca pe o provocare.

În noiembrie 2017 a început procesul de selecţie şi recrutare pentru United States Naval Academy (Academia Navală a SUA) din Annapolis, MarylandSUA.  Prima probă pe care a susţinut-o a fost la limba engleză, apoi testele sportive şi psihologice şi testele medicale. După ce a trecut cu succes aceste etape, a susţinut un interviu cu cadrele militare reprezentante al Academiei Forţelor Navale din Annapolis.

A continuat să se pregătească intens pentru a-şi împlini visul pe care îl are din fragedă copilărie, atunci când a vizionat, alături de bunicul său, un film despre armata americană şi şi-a dorit să ajungă acolo.

În februarie anul acesta a susţinut Test of  English as a Foreign Language (TOEFL) –  test standardizat conceput pentru a evalua capacitatea de a folosi și de a înțelege limba engleză într-un mediu academic pentru cei care nu au engleza ca limbă maternă– pe care l-a promovat cu succes şi, astfel, a ajuns să susţină testul SAT –  un examen standardizat american, un test de abilitati cognitive, logică şi raţionament, care a implicat o pregătire complementară programelor şcolare de liceu din România.

De asemenea, a susţinut şi examenul de bacalaureat în România, Bacalaureat 2018 sesiune special la Colegiul Național „Mihai Viteazul” din Ploiești   în perioada 10 – 25 mai, sesiunea specială a examenului național de Bacalaureat pentru absolvenţii de liceu participanţi la loturile naţionale lărgite care se pregătesc pentru olimpiadele și concursurile internaţionale pe discipline sau sportive.

Are ca pasiuni înnotul, ciclismul şi drumeţiile montane

,,Este un elev care a impresionat prin hotărâre şi determinare, a fost întotdeauna punctul de stabilitate şi motorul clasei şi al promoţiei, preocupat de propria perfecţionare şi cu ţeluri înalte pe care a luptat să le atingă. Cornel Barbu este un exemplu pentru colegii lui din clasele mai mici, care îl consideră un adevărat  model. Reuşita lui Cornel Barbu este o confirmare a efortului intens al lui dar şi al  cadrelor didactice care au ştiut să-l îndrume şi l-au susţinut în această perioadă care a fost una extrem de solicitantă pentru el.  Suntem mândri  că din prima promoţie  de absolvenţi a Colegiului Naţional Militar ,,Tudor Vladimirescu” din Craiova fac parte asemenea copii care ne reprezintă cu mult succes şi sperăm că seria acestor realizări va fi completată an de an”,  a precizat Cristina Pretorian, profesorul de limba şi literatura  română al lui Cornel.

sursă: www.armataromaniei.ro

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie