Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Argeş au acţionat în vederea prevenirii şi combaterii absenteismului şcolar şi au efecuat verificări la agenţii economici cu sediul în zona adiacentă unităţilor de învăţământ.
Aceştia au acţionat pentru creşterea gradului de siguranţă a elevilor şi a personalului didactic şi prevenirea delincvenţei juvenile în incinta şi în zonele adiacente unităţilor de învăţământ preuniversitar. În urma activităţilor desfăşurate poliţiştii au identificat 37 elevi care absentau nejustificat de la orele de curs şi au verificat 4 societăţi comerciale.
Zeci de şcolari, în general de liceu, au dat cu subsemnatul pe procesele verbale care li s-au întocmit după ce au fost găsiţi în pub-uri în loc să fie la ore. Unii au avut şi justificări spunând că nu se fac ore şi stau în localurile respective. Pe lângă prevenirea şi combaterea absenteismului şcolar, acţiunea a vizat şi verificarea agenţilor economici ce au localuri unde elevii şi-ar putea duce veacul, în loc să fie la orele de curs. Din verificări reiese că 60 de elevi absentau nejustificat de la şcoală, 27 de societăţi comerciale au fost verificate şi 5 dintre ele au fost amendate cu câte 500 de lei pentru nerespectarea prevederilor legale privind comercializarea băuturilor alcoolice.