3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Elevii din Câmpulung au vizitat unităţile militare din municipiu

Alte Știri

În perioada 06 – 10 aprilie 2015, Ministerul Educaţiei Naţionale desfăşoară săptămâna „Să ştii mai multe, să fii mai bun ” , o continuare a programului naţional „ŞCOALA ALTFEL”, la care M.Ap.N. participă având ca obiective consolidarea parteneriatului interinstituţional, promovarea imaginii Armatei României şi a carierei militare.
Cu prilejul acestei activităţi, în zilele de 7 si 8 aprilie, Batalionul 30 Vânători de Munte
,,Dragoslavele”, la solicitarea directorului Muzeului Municipal Câmpulung a organizat la Mausoleul Mateiaş, activitatea ,,ŞCOALA ALTFEL“, acţiune de promovare a carierei şi profesiei militare, ce se înscrie în procesul de accentuare a transparenţei şi a deschideriiarmatei faţă de societate, precum şi aprecierii, la justa sa valoare, a rolului acesteia în cadrul statului de drept, pentru cunoaşterea principalelor misiuni ce-i revin, a condiţiilor de instruire, educare şi de viaţă din unitate. La această activitate din partea instituţiilor de învăţământ au participat cadrele didactice şi elevi din cadrul Şcolilor Gimnaziale din municipiul Câmpulung  Muscel precum şi din localităţile limitrofe. În cadrul activităţii au fost  prezentate istoricul şi tradiţiile de luptă ale Batalionului 30 V.M. ,,Dragoslavele”,  participarea batalionului în Teatrele de Operaţii, precum şi armamentul şi tehnica militară specifică vânătorilor de munte.
Joi, elevii au putut să viziteze o altă unitate militară, de această dată este vorba de Baza de Instrucţie pentru apărare CBRN “Muscel”. Şi aici copiii au putut admira armele, maşinile militare, dar au putut să viziteze şi muzeul unităţii. Elevii şcolilor din Câmpulung au fost fascinaţi de pistoale, iar unii dintre ei au spus că vor urma o carieră militară:” Îmi place pistolul ăsta. Vreau să mă fac militar. Acum sunt în clasa pregătitoare”, a spus Andrei.

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie