În urmă cu câţiva ani, primarul localităţii Mihăeşti, Gheorghe Matei bătea pe la uşile Consiliului Judeţean Argeş şi pe la minister. A primit sprijin de la fostul preşedinte, Constantin Nicolescu şi a demarat o serie de proiecte pentru a obţine fonduri europene pentru şcoala gimnazială de la Valea Popii. În această instituţie de învăţământ a învăţat atât Constantin Nicolescu, cât şi deputatul Simona Bucura Oprescu. Acum este o clădire modernă, destinată unui număr de 120 de elevi. Prezentă la inaugurarea şcolii de la Valea Popii, Simona Bucura Oprescu s-a arătat profund emoţionată, şi-a amintit de clasa unde a învăţat, de banca în care a stat, de cadrele didactice şi le-a povestit şi celor prezenţi la eveniment, cum ar fi elevii şcolii, învăţători şi profesori, inspectorul general, Dumitru Tudosoiu, prefectul, Mihail Oprescu, primarul Gheorghe Matei, preşedintele CJ Argeş, Florin Tecău, primarul localităţii Mioveni, Ion Georgescu şi un sobor de preoţi. Mai multe amănunte aflaţi din materialul video ataşat. Prefectul Argeşului, Mihail Oprescu şi-a amintit de fostul preşedinte al CJ, Constantin Nicolescu de aportul pe care acesta şi l-a adus pentru reabilitarea din temelii a acestei şcoli, pentru ajutorul adus comunităţii în care s-a născut şi crescut Nicolescu. Din partea preşedintelui CJ, Florin Tecău conducerea şcolii a primit cadou o icoană cu Sfinţii Constantin şi Elena. Invitaţii de la judeţ, prezenţi pe meleagurile localităţii Mihăeşti au inaugurat şi şcoala de la Drăghici, cea de-a doua clădire modernă care şi-a deschis în data de 14 septembrie porţile pentru elevii din zonă, în noul an şcolar. Întreaga investiţie la cele două instituţii de învăţământ se ridică la suma de 4 milioane de lei, bani proveniţi din fonduri europene şi de la bugetul local. Mai multe amănunte aflaţi din materialul video ataşat!