Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliției Române informează că pe A1 București- Pitești, la kilometrul 101 +500 de metri, sensul către Pitești, traficul rutier a fost reluat.
Precizăm că, în zona accidentului, se circulă în coloană, cu viteză redusă de deplasare.
Un accident rutier s-a produs între trei autoturisme pe A1 la km 98, șapte persoane au fost implicate, dintre care un bărbat în vârstă de 69 de ani, care a necesitat îngrijiri medicale.
S-a deplasat la locul intervenției o autospecială de stingere cu apă și spumă împreună cu cei de la serviciu de ambulantă județean.
La eveniment a sosit și elicopterul SMURD pentru preluarea pacientului de 69 de ani care a suferit un traumatism cranio cerebral cu plagă (în zona ochiului) și multiple traumatisme.