O delegație sportivă paralimpică formată din Ionut Butoi, Augustin Pegulescu, Raicu Bogdan, Codrea Daniel și Filip Ghiorghi, sub îndrumarea antrenorului Aurel Robu, a reprezentat România la Para Archery European Cup – 2nd leg, competiție internațională organizată în Cehia.
Echipa de arc compound, formată din invictușii Ionuț Butoi și Augustin Pegulescu, la care s-a alăturat Filip Ghiorghi, a câștigat medalia de argint, situând Romania la loc de frunte în rândul țărilor europene.
Totodată, la individual, arcașii români au ocupat poziții onorante, cel mai bine plasat fiind Ionuț Butoi, care își reconfirmă, astfel, valoarea dovedită la Toronto.
Iată că proiectul “Invictus” aduce, nu doar satisfacție pentru răniții noștri și cei din preajma lor, ci și un bun renume sportului românesc!