Pentru asigurarea unui climat de siguranţă publică cu prilejul sărbătorilor pascale, peste 50 de poliţişti argeşeni vor acţiona zilnic pentru prevenirea si descurajarea faptelor de evaziune fiscală, pentru protejarea cetăţenilor şi a mediului de afaceri.
Din dispoziţia şefului Poliţiei Române, domnul chestor general de poliţie Petre Tobă, în perioada 2 – 9 aprilie, la nivel naţional se desfăşoară acţiuni pentru prevenirea si descurajarea faptelor de evaziune fiscală, pentru protejarea cetăţenilor şi a mediului de afaceri. În acest context, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Argeş şi cei ai structurilor de Ordine Publică au acţionat la data de 04 aprilie a.c. în pieţele alimentare din judeţ şi au controlat 15 societăţi comerciale. Poliţiştii au aplicat 15 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 14.000 de lei şi au confiscat 87 de conserve care aveau termenul de valabilitate expirat şi peste 116 kg de peşte comercializat fără documente legale. Valoarea bunurilor confiscate este de aproximativ 30.000 de lei. Totodată poliţiştii au notificat D.S.V.S.A. Argeş pentru a efectua verificări privind modul în care agenţii economici manipulau şi păstrau alimentele, respectiv I.T.M. Argeş pentru verificarea statutului persoanelor angajate. Pentru zilele următoare în care sunt organizate procesiuni şi ceremonii religioase ocazionate de Sărbătoarea Floriilor, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Argeş a luat măsuri de pregătire a bunei desfăşurări a acestor evenimente, în condiţiile în care la acestea participă un număr mare de oameni. La fiecare dintre aceste procesiuni vor fi prezenţi pentru asigurarea ordinii publice poliţişti care vor acţiona pentru prevenirea şi descurajarea comiterii de fapte antisociale, precum şi pentru a asigura fluenţa traficului rutier în zonă.