3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

EXPO MILANO 2015: Klaus Iohannis a mâncat la restaurantul românesc sarmale şi salată de vinete!

Alte Știri

Pavilionul României de la Expo Milano 2015 are o suprafaţă de 887 metri pătraţi, acesta fiind plasat în zona centrală a expoziţiei, vecinii pavilionului ţării noastre fiind Spania, Mexic, Franţa, Israel şi Vatican. Unul dintre obiectivele urmărite pentru pavilionul românesc se referă la prezentarea într-un mod inovator a îmbinării evoluţiei tehnologice cu elementele inspirate din natură. Astfel, zona de la etaj a pavilionului îmbracă forma unei locuinţe tradiţionale, cu elemente de arhitectură populară, dar interpretate dintr-o perspectivă contemporană: cu acoperişul de stuf şi îmbinările bârnelor alternând cu sticlă din care sunt alcătuiţi pereţii. Pavilionul României de la Expo Milano 2015 îşi propune să seducă vizitatorii cu prezentarea nemijlocită de tradiţii şi peisaje, cu spectacole de teatru, de dansuri populare, de magie şi de jazz, dar şi cu un restaurant cu specific românesc. Este o reţetă simplă dar directă, într-un spaţiu care nu conţine aproape niciuna dintre restricţiile altor pavilioane şi în care totul trimite cu gândul la o casă deschisă, în care vizitatorii decid singuri cât vor să rămână şi ce vor să facă. Deşi ecranele LED pe care sunt prezentate non-stop tradiţiile, fauna şi peisajele din România sunt impresionante prin masivitatea lor şi prin calitatea imaginilor, pavilionul României nu iese în evidenţă prin inovaţia tehnologică, şi probabil nimeni nu îl va compara din acest punct de vedere cu cele ale Coreii de Sud, Israelului sau Italiei. După cum a afirmat comisarul general al pavilionului României, Georgian Ghervasie, într-un interviu acordat AGERPRES, pare evident că România nu a pregătit pentru Expo Milano 2015 lucruri spectaculoase, ci vrea pur şi simplu să-şi prezinte atuurile “aşa cum sunt ele”. În acelaşi timp, pavilionul României este unul dintre puţinele de la Expo Milano 2015 în care nu există restricţii, ceea ce înseamnă că vizitatorii pot merge oriunde şi rămâne cât vor, fără a aştepta să se deschidă o uşă sau să se termine un film pentru a merge mai departe. Aceasta ar putea fi şi explicaţia faptului că nu se formează cozi, pavilionul României fiind unul dintre puţinele în faţa cărora vizitatorii nu sunt ţinuţi să aştepte, chiar dacă trupele de teatru, de dansuri populare şi de jazz se află într-o binemeritată pauză între spectacole.

La restaurantul cu specific românesc, Klaus Iohannis a mâncat sarmale şi salată de vinete

Sus, la etajul pavilionul României, unde este deschis un restaurant cu specific românesc, spaţiul din lemn cu acoperiş de stuf, terasa din jur şi, nu în ultimul rând, produsele tradiţionale româneşti promit să fie o altă atracţie care va creşte de la o zi la alta. Cei trei bucătari români care gătesc pentru străinii sau românii care vin să mănânce la restaurantul românesc de la Expo Milano 2015 sunt convinşi că produsele româneşti îşi vor găsi cu siguranţă doritori în aglomeraţia de localuri care le fac cu ochiul turiştilor.

“Pentru mine şi pentru colegii mei este o experienţă foarte interesantă din punct de vedere cultural, văzând că vin foarte mulţi turişti din toate colţurile lumii şi gustă bucătăria românească. Încercăm să demonstrăm şi să facem mâncare cu gust bun, ca să ne mândrim cu preparatele pe care le găsim la noi în ţară”, a declarat Emanuel Codrin Salomeia, din Bacău. La restaurantul românesc se gătesc “sarmale cu mămăliguţă, iahnie de fasole cu ciolan, ciulama cu mămăliguţă, mititei, salată de vinete, dulciuri şi plăcinte tradiţionale româneşti”, ne-a spus la rândul său Ionel Şain, din Timişoara, un alt bucătar de la restaurantul românesc. În ceea ce priveşte preţurile, dintre care multe se învârt în jurul sumei de 7 euro, bucătarii români spun că sunt convenabile, dacă se ţine cont de mărimea porţiilor. Preşedintele Klaus Iohannis, a fost primul şef de stat care a vizitat Expo Milano 2015 şi implicit pavilionul României de la acest târg mondial. Şeful statului a fost întâmpinat în stil tradiţional românesc de către două tinere în costume populare, care i-au oferit pâine şi sare. În bucătăria românească, preşedintele Klaus Iohannis a mâncat sarmale tradiţionale româneşti, salată de vinete şi plăcinte cu mere, ne-a declarat şefa restaurantului, o româncă stabilită de mulţi ani în Italia.

 

 

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie