-2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Expoziţia „REMBRANDT – APOGEUL ARTEI GRAVURII” o reușită la Câmpulung

Alte Știri

Expoziţia „REMBRANDT – APOGEUL ARTEI GRAVURII” organizată la muzeul municipal din Câmpulung a fost o reuşită. Spuneţi-ne care au fost reacţiile celor care au vizitat-o?

– Aşa cum se relevă şi din consultarea cărţii de oaspeţi a muzeului municipal, completată după vizitarea expoziţiei de cei care şi-au manifestat interesul pentru acest eveniment unic în spaţiul muscelean şi în întreaga Muntenie se regăsesc atât nume sonore, precum cel al ambasadorului Olandei în România, Excelenţa Sa, domnul Matthijs van Bonzel, dar şi nume ale locuitorilor Câmpulungului sau ale vizitatorilor din alte ţări, din toate categoriile de vârstă. Toţi aceştia au simţit nevoia să lase muzeului impresii care ar trebui să dea o măsură a succesului acestei expoziţii, nu doar la nivelul numărului de turişti/vizitatori, ci pentru întreaga comunitate. În proporţie covârşitoare, mărturiile vizitatorilor vorbesc despre spectaculosul expoziţiei, atât în ansamblul său, cât şi a temelor şi tehnicilor de realizare a gravurilor, pentru că maestrul clar obscurului – aşa cum este cunoscut în literatura de specialitate – a reuşit prin doar „scrijelituri” pe o „banală” placă de cupru să surprindă trăiri, expresii şi scene de o mare anvergură emoţională şi filosofică. Spre deosebire de comentatorii din afară, care nu vizitat nici măcar odată expoziţia, publicul a apreciat în mod deosebit modul de punere în valoare a gravurilor realizat de către muzeul municipal (prin contribuţia inestimabilă a sponsorilor acestui eveniment), dar şi a modului prin care echipa de specialişti a reuşit să depicteze secretele artei lui Rembrandt, prin intermediul tururilor ghidate efectuate.

Câte persoane au trecut pragul muzeului în perioada în care au fost pe simeze gravurile artistului Amand Durand?

– Este necesară următoarea precizare: gravurile expuse în muzeul municipal nu aparţin lui Amand Durand, ci maestrului Rembrandt van Rijn. După cum s-a mai menţionat, Amand Durand este cel care a reuşit să restaureze şi să transpună operele marelui artist de pe plăcile de cupru pe hârtie realizate manual. Din acest motiv este deosebit de importantă munca restauratorului Amand Durand, fără de care capodoperele semnate Rembrandt ar fi fost pierdute. Numărul de vizitatori la acest eveniment se ridică la 800, inclusiv din alte ţări. Ziua porţilor deschise a adus la acest eveniment 100 de vizitatori.

Expoziţia s-a împărţit în şapte secţiuni, care dintre acestea a fost cea mai apreciată de vizitatori?

– Cei care au vizitat această expoziţie organizată în cadrul muzeului municipal au apreciat întreaga operă gravată semnată de Rembrandt (să nu uităm că după părerea biografiilor, Rembrandt a creat de-a lungul vieţii în jur de 306 de gravuri. Dintre acestea 274 au fost expuse la muzeul nostru. Cu siguranţă, pe gustul publicului au fost cu precădere scenele biblice din Noul şi Vechiul Testament, datorită complexităţii compoziţiei dar şi aportului informatic pe care îl conţin. Totodată un loc aparte în preferinţele vizitatorilor l-au reprezentat şi autoportretele, care îl înfăţişează pe Rembrandt în diferite etape ale vieţii.

În ţară Rembrandt a poposit doar în câteva mari oraşe. Putem spune că municipiul Câmpulung se aliniază la nivel cultural acestora?

– Prezenţa lui Rembrandt la Câmpulung este cu siguranţă, un eveniment istoric, atât pentru întreaga zonă a Munteniei, cât şi pentru nivelul cultural al oraşului. Am fost deosebit de onoraţi să acceptăm oferta Euro Art Luxembourg pentru a găzdui în cadrul muzeului municipal operele unuia dintre cei mai apreciaţi artişti ai lumii. După ce acest eveniment s-a organizat în Cluj şi Câmpulung, alte două oraşe importante de la noi din ţară şi-au manifestat interesul pentru Rembrandt şi vorbim aici despre Iaşi şi Timişoara, unde expoziţia este deschisă începând cu 16 decembrie.

Ce surprize mai aveţi în plan pentru musceleni? Cu ce îi veţi mai delecta pe iubitorii de artă în perioada imediată?

– Aşa cum deja v-am obişnuit, muzeul municipal oferă publicului larg diferite evenimente menite să trezească interesul vizitatorilor pentru activităţile culturale şi în curând vom face cunoscută agenda evenimentelor programate pentru anul viitor.

Aveţi în plan să organizaţi la muzeu ceva special dedicat sărbătorilor de iarnă?

– Cu siguranţă, perioada sărbătorilor este inclusă în programul muzeului municipal. Am pregătit proiecţii de film, concerte corale şi colinde, la care îi aşteptăm în număr cât mai mare pe câmpulungeni şi musceleni.

 

 

Ultimele Știri

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte liberal al României!

ALINA GORGHIU. La anul de ziua partidului, când împlinim 150 de la fondarea PNL vom sărbători cu un președinte...

Alte știri din aceeași categorie