Fabrica de ciment Holcim Câmpulung și-a deschis porțile pe 9 și 10 septembrie pentru a primi în vizită aproximativ 600 de oaspeți. Dornici să afle mai multe despre procesul de fabricație a cimentului și să cunoască mai îndeaproape oamenii din spatele procesului, vizitatorii noștri s-au bucurat de multe surprize pregătite cu drag de angajații Holcim Câmpulung.
60% dintre participanți au fost copii si tineri, cei alături de care Construim împreună viitorul. Și cei mari și cei mici au purtat cu mare plăcere echipamentul de protecție în timpul turului în fabrică, au fost încântați de instalațiile mari pe care le-au văzut și bucuroși să își lase amprenta în betonul nostru.
Cu ajutorul filialei Crucea Roșie din Pitești, tot cei care ne-au trecut pragul au putut lua parte la cursuri de prim ajutor menite să le ofere informații de bază pentru pregătirea în situații de urgență. Astfel, activitățile au cuprins scurte demonstrații pentru următoarele situații: suport vital de bază (verificarea reacțiilor, verificarea respirației, compresia toracică și respirația gură la gură), poziția de siguranță, sufocarea cu rest alimentar, primul ajutor în caz de hemoragii sau arsuri. Aceste cursuri reprezintă o completare firească a preocupării continue asupra Sănătății și Securității pe care compania Holcim o întreprinde în toate ariile de activitate.
În cele două zile deschise pentru vizitare, Holcim România a pus la dispoziția celor interesați să afle mai multe despre gama de produse la sac și un laborator mobil pentru a oferi cu ajutorul unui specialist consultanță tehnică și încercări de laborator conform procedurilor tehnice și standardelor în vigoare. Produsele noastre au fost testate și printr-o demonstrație practică: cei dornici au putut să își imprime mâinile în cel mai durabil beton al nostru. Amintirea lor însumează aproape 600 de mâini amprentate în 36 de cuve de beton ce vor face parte de acum din tablourile din fabrică.
Zonele fabricii vizitate de oaspeți și prezentate de angajații Holcim Câmpulung au surprins prin complexitatea procesului. Zonele vizitate au fost: hala de preomogenizare, măcinare de făină și producție clincher, camera de comandă producție, laborator, mentenanță, măcinare ciment, expediție, Geocycle. Cei care au parcurs toate aceste zone au avut șansa să intre într-o tombolă pentru a câștiga premii personalizate Holcim, dar și marele premiu: un sejur de două persoane la Băile Felix. Câștigătorul sejurului este Elena Petruța Țurlea din comuna Hârtiești, județul Argeș.
”A fost o încântare să avem alături de noi vecinii din comunitatea locală, presă, bloggeri și tineri dornici să afle mai multe despre compania noastră. Zi și noapte, vizitatorii au venit, curioși să descopere cum se fabrică cimentul. Suntem impresionați de numărul mare de vizitatori, 600 în doar 26 de ore de vizitare și bucuroși că printre ei au fost și foarte mulți copii. Ne-a făcut plăcere să deschidem porțile fabricii dorind să oferim tuturor posibilitatea să viziteze fabrica modernizată și să cunoască activitățile, instalațiile și procesele moderne de lucru,” a declarat Cornel Banu, Director Fabrica de Ciment Holcim Câmpulung.
Despre Holcim România
Holcim (Romania) S.A. deţine 2 fabrici de ciment în Câmpulung şi Aleșd, o staţie de măcinare și un terminal de ciment la Turda, 13 staţii ecologice de betoane, 3 staţii de agregate, 2 staţii de lianţi speciali şi patru terminale de ciment. Holcim (Romania) S.A. are aproximativ 800 de angajați. Pentru mai multe informaţii, vă rugăm să vizitaţi website-ul companiei la www.holcim.ro şi pagina oficială de Facebook: facebook.com/holcimromania
Holcim România este membră a grupului LafargeHolcim. Având peste 180 de ani de experiență combinată, Grupul rezultat în urma fuziunii își propune să intre într-o nouă eră de tehnologii și inovații de vârf în industria materialelor de construcții, pentru a face față provocărilor secolului XXI.