ENGIE continuă sezonul experiențelor culinare reinventate la Pitești (17-21 mai, Piața Primăriei) cu al treilea eveniment din seria Street Food Festival susținută de companie. ENGIE aduce festivalierilor, prin componența de comunicare Rețete Reinventate, un stand cool și relaxant, în care se pot încărca cu energie și savura vată de zahăr și cocteiluri răcoritoare.
Vata de zahăr care te aduce înapoi în copilărie și cocteilurile răcoritoare cu gheață carbonică pot să fie savurate în tihnă de către toți*cei care le spun prietenilor de pe Facebook sau Instagram că se află în standul ENGIE. Produsele gratuite vor fi oferite în limita stocului disponibil, conform regulamentului care poate fi consultat în stand. Deliciile culinare sunt completate de experiențe ludice, prin balansoare care, atunci când sunt accesate de festivalieri, produc energie cu care se pot încărca telefoanele mobile.
Prin participarea ca partener la Street Food Festival și componenta de comunicare Rețete Reinventate by ENGIE, compania și-a propus să aducă experiența clientului mai aproape de produsele sale – gaz şi electricitate, nelipsite din fiecare casă pentru prepararea celor mai gustoase mese. ENGIE susține în acest an șapte evenimente din cadrul Street Food Festival, în Constanța, Craiova, Ploiești, Pitești, Brașov și București.