3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Festivalul  Dogarilor – 150 de ani de la fondarea primei școli de dogărie din Muntenia

Alte Știri

Festivalul  Dogarilor – 150 de ani de la fondarea primei școli de dogărie din Muntenia

Sâmbătă, 10 august, de la ora 16.00, la Casa de Cultură Racovița, a avut loc prima ediție a “Festivalului Dogarilor” și sărbătoarea “Zilei Fiilor Satelor Racovița și Clucereasa”, manifestări cultural-artistice care au inclus ateliere meșteșugărești, expoziții tematice și prezentare de dansuri populare.

Potrivit organizatorilor, dogăritul are o istorie bogată cu adânci repere în zona Mioveniului. Acum 150 de ani, în satul Clucereasa – comuna Racovița, actualmente cartier al orașului Mioveni, familia boierului Filipescu a adus un meșter dogar de origine germană, din Sibiu și a fondat prima Școală de Dogărie din Muntenia. Această școală a marcat evoluția dezvoltării meșteșugurilor din zona Muscel-Argeș, fiind unitatea în care s-au format meșterii dogari timp de 100 de ani. Școala de Dogărie, mutată ulterior la Racovița s-a desfințat în anul 1990. În prezent, în zona limitrofă a orașului Mioveni, mai trăiesc puțini ucenicii acestor meșteri, care realizează butoaie.
Meşterii populari ce au fost prezenți la festival au încântat vizitatorii cu produse tradiţionale, lucrate manual cu multă migală, iar ansamblurile ce au dansat și cântat au dat o notă de autenticitate acestui eveniment.
Seara de sâmbătă s-a  încheiat cu simbolic cu  “Hora Satului”.
Prin organizarea acestui festival s-a dorit promovarea tradițiilor meșteșugărești vechi precum dogăritul și crearea unui brand local pentru orașul Mioveni, cu scopul promovării patrimoniului cultural și artistic, respectiv Cula Racovița și includerea în circuitul turistic național.
Evenimentul a fost organizat de către Centrul Cultural, în parteneriat cu Primăria orașului Mioveni și Școala Populară de Arte și Meserii Pitești.
Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie