3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Festivalul toamnei muscelene va fi organizat la Câmpulung!

Alte Știri

Festivalul toamnei muscelene va fi organizat la Câmpulung, dar într-un alt mod de cât au fost obișnuiți muscelenii până acum. Consilierii locali au aprobat asocierea dintre Municipiul Câmpulung şi S.C Palmyra Events S.R.L în vederea organizării în parteneriat a evenimentului „Festivalul toamnei muscelene”;  

Scopul constă în crearea unui eveniment interactiv în care toate părţile implicate să-şi desfăşoare activitatea conform obligaţiilor asumate, astfel încât câmpulungenii şi nu numai să participe şi să socializeze într-o atmosferă de toamnă şi de voie bună.

 

Evenimentul de toamnă constă în prezentarea unor standuri agricole cu producători zonali (fructe, legume şi produse de sezon), terase cu alimentaţie publică cu păstrămărie şi mustării, mici comercianţi cu produse adecvate evenimentului, program artistic şi concursuri tematice.

Locaţia evenimentului va fi în Piaţa Primăriei, iar evenimentul va avea loc în perioada 14-16 octombrie 2016.

Contribuţia Municipiului Câmpulung în cadrul acestei asocieri va consta în: punerea la dispoziţie cu titlu gratuit a locaţiei şi utilităţilor; asigură promovarea evenimentului; asigură programul la scenă în perioada evenimentului, între orele 16.00-20.00, cu interpreţi şi formaţii locale; organizează expoziţia agricolă.

S.C Palmyra Events S.R.L va asigura: logistica evenimentului; comerciaţii; scena cu sunet şi sonorizare; program artistic în zilele de vineri, sâmbătă şi duminică, între orele 20.00-22.00, ce va fi stabilit de comun acord la încheierea contractului.

Contribuţia societăţii S.C Palmyra Events S.R.L va fi în sumă de 10.000 euro la cursul BNR valabil la data semnării contractului, şi va consta în organizarea evenimentelor artistice din zilele de 14, 15 şi 16 octombrie 2016, între orele 20.00-22.00, inclusiv susţinerea cheltuielilor legate de transportul, masa şi cazarea artiştilor.

Tot în ședința de Consiliu Local s-a mai votat ca cei care sunt producători locali din zona Muscel și doresc să participe cu produsele într-o expoziție cu vânzare vor beneficia de închiriere în mod gratuit

           

 

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie