-0.9 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Fiii Mățăului, cea mai proastă organizare de la debut până în prezent!

Alte Știri

A devenit tradiție la Mățău ca în ultima duminică din luna august să se organizeze întâlnirea cu Fiii Mățăului. De acest eveniment se ocupă primarul și consilierii locali. Anul acesta din cauza lipsei de fonduri, primarul Damian Poștoacă a organizat evenimentul după posibilități. Nu s-a mai ținut petrecerea pe cel mai înalt deal din România, ci doar la Căminul Cultural la orele prânzului unde o mare parte din mățăuani au venit îmbrăcați în costume populare. Tot primarul Poștoacă a motivat proasta organizare a Fiiilor Mățăului! Curtea de Conturi i-a imputat edilului la ultimul control cadourile pe care le-a dat copiilor de la grădinițe la sfârșitul anului trecut. DNA-ul mai este și el o pricină, potrivit primarului în orice moment din cauza unei diplome sau a unui buchet de flori se poate duce la pușcărie, mai ales dacă apelează și la sponsori. Alături de primar au fost președintele CJ Argeș, Dan Manu, vicepreședintele Ion Mânzână, senatorul Șerban Valeca, deputatul Cătălin Rădulescu și deputatul Simona Bucura Oprescu care nu au stat foarte mult deoarece au fost nevoiți să participe și la alte zile de comună. 

]]>

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie