23 C
Campulung Muscel
vineri, 4 octombrie, 2024

Focul lui Sumedru în Muscel. Se organizează pe cel mai înalt deal din România

Alte Știri

Focul lui Sumedru în Muscel. Se organizează pe cel mai înalt deal din România. Organizatorii au anunțat că se va celebra și anul acesta Sumedru, vineri, 25 octombrie.

“Începem cu muzica și dansul de pe la ora 6 seara. Iar Focul se va aprinde, ca de obicei, la ora 8! Noutatea din 2024 este că vom continua cu evenimentele specifice Focului. Și sâmbătă, în aceeași locație, pe dealul Mățău, cel mai înalt deal din țară!”, au anunțat organizatorii.

Evenimentul se organizează la Mățău, cel mai înalt deal din țară. Acesta va marca trecerea de la anotimpul cald la cel rece.

CITEȘTE ȘI. Show incendiar la Câmpulung Muscel. Un legendar vocalist va susține un concert inedit cu toate hiturile care i-au adus celebritatea

Sumedru, personaj al Panteonului românesc, este un bărbat obişnuit, păstor sau crescător de animale, care se metamorfozează în timpul nopţii în străvechi simboluri zoomorfe. Noaptea magică împarte anul pastoral al vechilor români în două anotimpuri simetrice – vara, între 23 aprilie şi 26 octombrie şi iarna, între 27 octombrie şi 23 aprilie -, iar Sumedru este acum incinerat simbolic, odată cu încheierea anotimpului agrar.

CITEȘTE ȘI. Fraţii Dedeman au pus ochii pe fabrica imensă din Câmpulung Muscel care e la un pas de faliment

În ceremonialul nocturn numit Focul lui Sumedru, eroul capătă aspectul unui brad care e tăiat din pãdure şi incinerat în timpul unui ospăţ. În jurul Focului, întreţinut cu lemne şi paie uscate, se mânca, se bea, se petrecea şi, din când în când, se repeta strigătura consacrată momentului: „Hai la Focul lui Sumedru!”.

Cei mai curajosi îşi luau avânt şi săreau prin foc sau peste focul lui Sumedru, ocrotitorul recoltelor şi oierilor, pentru alungarea bolilor şi spiritelor rele.

CITEȘTE ȘI. Campioana olimpică, Maricica Puică, declarații uluitoare. Cum trăiește la Câmpulung Muscel

Credinţe şi obiceiuri despre divinitatea precreştină peste care s-a suprapus sărbătoarea Sfântului Dumitru sunt atestate pretutindeni în România, însă ritualul ancestral este păstrat cel mai aproape de forma sa iniţială doar în Muscel, mai bine conservat în zonele montane.

Pe lângă ingredientele obişnuite la această sărbătoare – covrigii, merele ce vor fi împărţite în primul rând copiilor -, nu vor lipsi grătarele bine încinse cu mici şi pastramă, ţuica fiartă sau mustul.

CITEȘTE ȘI. CÂMPULUNG MUSCEL. O comedie tristă despre puterea cuvintelor

La eveniment și-au anunțat prezența VIP-uri și oficialități argeșene dar ca de obicei, și un număr mare de bucureșteni dornici să cunoască obiceiurile ancestrale românești.

Haaaai la Focul lui Sumedruuuuuu!!!

CITEȘTE ȘI. Abonează-te la canalul de WhatsApp – Ziarul din Muscel și află primul cele mai importante știri ale zilei

Urmărește știrile Ziarului din Muscel și pe pagina de Facebook, pe grupul Cititorii Ziarului din Muscel, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp.

Ultimele Știri

O fabrică mare din Argeș caută oameni să angajeze din Câmpulung Muscel și zonele arondate

O fabrică mare din Argeș caută oameni să angajeze din Câmpulung Muscel și din zonele arondate. ADLER PELZER AUTOMOTIVE ROMANIA...

Alte știri din aceeași categorie