3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Foştii prefecţi ai Argeşului s-au întâlnit de ziua lor!

Alte Știri

Foştii prefecţi ai Argeşului s-au întâlnit de ziua lor! Cu prilejul Zilei Instituției Prefectului, o parte dintre foștii prefecți de Argeș s-au întâlnit într-o ședință festivă cu actuala conducere a instituției.

Multe amintiri și evenimente importante trăite de-a lungul anilor, din 1990 până în prezent, au constituit subiectul discuțiilor.

În România, noţiunea de „prefect” a apărut în Muntenia şi Moldova încă înainte de Unirea Principatelor (1859), chiar dacă cei care o reprezentau purtau de denumirea „ispravnici de judeţe” sau „ispravnici administratori”.
Noţiunea de „prefect” a fost instituită prin Legea comunală din 1 aprilie 1864, care prevedea că „prefectul, cap al administraţiei judeţene, dirige toate lucrările acestei administraţiuni, îi execută hotărârile consiliului judeţean”.

De-a lungul timpului, Instituţiei Prefectului i s-a acordat o importanţă deosebită de către domnitorii, regii sau guvernele care s-au succedat la conducerea ţării, conferindu-i puteri diferite, de la un rol cu competenţe restrânse până la cel de şef al judeţului, în funcţie de modificările asupra legilor ce stabileau poziţia prefecturilor.

După revoluţia din decembrie 1989, prin Constituţie şi Legea 69/1991 privind administraţia publică locală, prin legea nr. 340/2004 şi alte legi specifice, Instituţia Prefectului şi implicit prefectul au fost repuşi în locul şi rolul ce li se cuvine într-un stat de drept.

În prezent, prefectul, reprezentantul Guvernului în teritoriu, autoritate a administraţiei publice şi conducător al serviciilor publice descentralizate ale ministerelor şi ale celorlalte autorităţi centrale ale administraţiei publice, este garantul respectării legii şi a ordinii publice la nivel local.

Instituţia Prefectului – Judeţul Argeş a demonstrat mereu cinste, competenţă şi corectitudine, prin profesionalismul conducerii şi specialiştilor care lucrează în cadrul instituţiei. Împreună am contribuit la dezvoltarea judeţului din punct de vedere social, economic, cultural şi pentru toate acestea, le mulţumim!

La mulţi ani, multă sănătate, împliniri personale şi profesionale, cu ocazia Zilei Instituţiei Prefectului!

Ultimele Știri

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete!

Echipa PSD Argeș, la Mechrom Mărăcineni. Ne mândrim cu liderii mondiali în producția de componente pentru biciclete! Echipa de...

Alte știri din aceeași categorie