Fostul ministru al Agriculturii, Petre Daea este prezent în Argeș, alături de colegii de partid de la PSD, candidați la alegerile parlamentare din data de 6 decembrie.
Petre Daea la Stâlpeni a lansat Programul de Guvernare pentru #Agricultură al PSD. Alături de dânsul, au mai fost prezenți dr. Remus Mihalcea – directorul Spitalului Colentina – candidat PSD pentru Camera Deputaților, precum și deputatul Simona Bucura Oprescu – candidat #PSD pentru Camera Deputaților.
La Câmpulung va sta de vorbă cu producătorii locali la Piața Centrală cei care sunt foarte afectați în această perioadă din cauza pandemiei. După turul pe care îl va face prin piață, ministrul Petre Daea va susține o conferință de presă la sediul PSD Câmpulung.
Deputatei muscelene, Simona Bucura Oprescu îi aparţin cele mai intense acţiuni de campanie electorală, perioadă în care, indiferent de natura alegerilor, locale, parlamentare, prezidenţiale, aceasta s-a aflat permanent în mijlocul oamenilor. Şi, în special, în mijlocul muscelenilor, care, datorită ei, nu s-au mai simţit ignoraţi. Simona Bucura Oprescu are o reputaţie neîntrecută de colegi sau opozanţi în materia raidurilor cu specific electoral, care, în aceste vremuri complicate, vor fi temperate de rigorile pandemiei. Chiar şi aşa, periplul în teritoriul Argeşului şi Muscelului nu va înceta, ci se va supune măsurilor în vigoare. În fiecare săptămână, conform anunţului Simonei Bucura Oprescu, ea se va afla la Câmpulung.