3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Gabriel Oprea: UNPR va susține la Bruxelles drepturile angajaților din transporturi

Alte Știri

Președintele UNPR, Gabriel Oprea a avut miercuri, 15 mai, o întâlnire cu liderii Convenției Sindicale Naționale a Transportatorilor din România (CSNTR), formată din sindicate din domeniile căi ferate, metrou, STB, aviație, porturi maritime și fluviale, marinari și șoferi.

La ședința desfășurată la sediul partidului au participat Ion Rădoi, președintele CSNTR, Florin Dobrescu, președintele executiv, Alin Bucur, secretar executiv național al UNPR și Sorin Ilieșiu, președintele organizației de seniori.

Întâlnirea se înscrie în cadrul colaborării inițiate în luna martie a acestui an, între Uniunea Națională pentru Progresul României și Convenția Sindicală Națională a Transportatorilor din România.

Președintele UNPR le-a vorbit liderilor CSNTR despre proiectele pe care le vor susține reprezentanții UNPR în Parlamentul European și a subliniat, în context, că domeniul transporturilor are nevoie de o coordonare eficientă și responsabilă, care să fie sprijinită și prin implementarea modelului european, cu rezultate foarte bune în celelalte state ale Uniunii Europene.

El a reiterat deschiderea și determinarea UNPR de a sprijini atât în țară cât și la Bruxelles, după alegerile europarlamentare, angajații din transporturi și respectarea drepturilor lor, subliniind că partidul și-a onorat întotdeauna angajamentele asumate, indiferent de conjuncturile politice.

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie