Gaiţele ajung la Câmpulung, chiar şi în condiţii de iarnă… Spectacolul Gaițele s-a mai jucat în București, Pitești, Focșani, Brașov, Slobozia, Galați, Constanța, Iași, Timișoara, Arad, Ploiești, Buzău, Piatra-Neamț, Suceava.
Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște este prezent luni, 26 martie 2018, la Casa de Cultură a Sindicatelor Câmpulung unde va prezenta, începând cu orele 19:00, spectacolul Gaițele, un spectacol de Mc Ranin, care generează bună dispoziție și amintește publicului cât de important este să ne privim autoironic. Alături de actrițele Florina Cercel (Teatrul Național București), Carmen Tănase, Virginia Rogin (Teatrul Odeon București) și Carmen Ionescu (Teatrul Național București), publicul va putea admira calitățile interpretative ale actorilor Teatrului Tony Bulandra: Mircea Silaghi, Ana Maria Carablais, Liviu Cheloiu, Sebastian Bălășoiu, Ioana Farcaș, Antonia Ionescu/Iulia Verdeș, Maria Nicola.
Teatrul Tony Bulandra din Târgoviște a intrat în cel de-al 16-lea an de existență și se poate lăuda cu o trupă foarte bine pregătită și închegată cu care s-au pus în scenă mari texte din dramaturgia românească și universală. Mc Ranin a înființat acest teatru în 2002 și l-a îndrumat spre succese internaționale, stabilind contacte cu teatre de prestigiu din lume care au participat în Festivalul Babel din Târgoviște, ajuns la cea de-a VIII-a ediție.
Spectacolul Gaițele s-a mai jucat în București, Pitești, Focșani, Brașov, Slobozia, Galați, Constanța, Iași, Timișoara, Arad, Ploiești, Buzău, Piatra-Neamț, Suceava.
Gaițele este un text aflat la porțile absurdului, o comedie care lasă un gust amărui, care îndeamnă la reflecție. Personajele din această piesă, și din spectacolul teatrului nostru, au reacții dramatice, explozive, provocate de acțiuni minime, sau adeseori complet neprovocate. Gaițele sunt tinere și contemporane. Ele evoluează într-un decor frumos și modern, în sunetele unei muzici dinamice și a unei atmosfere exuberante.