Primul miting din ţară împotriva relocării refugiaţilor în oraşul lor, a fost organizat la Câmpulung Muscel. Organizatorii, o mână de oameni, au dorit să atragă atenţia guvernanţilor asupra acestei probleme. De mitingul programat pentru duminică la ora 15.00, au aflat şi câţiva tineri din Basarabia, iar aceştia au venit de la Piteşti să li se alăture muscelenilor. ,,Venim din Piteşti, deci nu cunoaştem în totalitate situaţia acestui oraş, dar din discuţiile cu localnicii din Câmpulung am înţeles că acest oraş din punct de vedere al infrastructurii nu poate asigura un trai prea bun nici măcar propriilor locuitori, dar unor străini care vin la noi din diverse probleme? Nu suntem lipsiţi de umanitate, nu dorim răul acestor oameni, dar considerăm că în primul rând ar trebui să ne ajutăm pe noi românii şi după aceea să încercăm să ajutăm şi pe alţii!”, spune unul dintre tineri.
Cu toate că mitingul a fost anunţat, iar ceea ce au dorit organizatorii să scoată în evidenţă, sunt problemele cu care se confruntă muscelenii, aceştia din urmă, nu s-au obosit să iasă în stradă, doar circa 50 de persoane au venit să protesteze. “Nu suntem xenofobi, dar nu suntem pregătiţi să primim musafiri când avem gunoiul în mijlocul casei. Nu avem un spital dotat corespunzător, nici medici suficienţi. Au nevoie de noi să integrăm refugiaţi. Nu, fraţilor, nu putem primi refugiaţi”, a spus Aurelian Banu, organizatorul acestui miting. Potrivit autorităţilor, refugiaţii ar urma să fie găzduiţi într-o fostă unitate militară de jandarmerie, aflată în conservare. Chiar dacă imigrantii vor sta într-o cazarmă militară, oamenii nu îi vor pentru simplul motiv că şi aşa au destule probleme. Uniunea Europeană ne dă 120 de milioane de euro ca să primim 5 mii de refugiaţi până în 2020.
“Noi n-avem locuri de muncă pentru cetăţenii oraşului. Angajăm străini?”, “Mi-e şi teamă, nu am încredere în oamenii ăia”, spuneau unii protestatari. Alţii cred că ospitalitatea românilor ar trebui să iasă la suprafaţă şi acum, când imigranţii au nevoie de adăpost, însă în anumite condiţii, să fie cazaţi în locuri unde să poată fi supravegheaţi. “Nu am nimic împotrivă, numai să aibă un loc special. Sunt şi ei oameni.” Dezamăgit de lipsa de reacţie a concetăţenilor, protestatarul vrea să strangă semnături. Pe de alta parte, Ministerul de Interne se pregăteşte să primească prima tranşă din cele 30 de milioane de euro, bani oferiţi de Comisia Europeană pentru îngrijirea şi integrarea celor aproape 5 mii de refugiaţi alocaţi României. Chiar dacă câmpulungenii nu au ieşit într-un număr cât mai mare în stradă la acest miting de protest, organizatorii au decis să mai organizeze astfel de mitinguri până când societatea civilă va reacţiona, problema se pune dacă există societate civilă la Câmpulung?