3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

GALERIE FOTO: Fiii Măţăului au petrecut în costume populare, de ziua lor!

Alte Știri

Duminică, 30 august a fost mare sărbătoare în satul Măţău al comunei Mioarele, din judeţul Argeş. De la primii zori ai zilei, Fiii Măţăului s-au îmbrăcat în costume populare care mai de care mai frumose şi strălucitoare şi au participat la slujba de la biserica din sat, după care s-au întâlnit la Căminul Cultural în cadrul unui eveniment festiv unde au fost premiaţi cetăţenii de onoare, anul acesta titlurile i-au fost oferite doamnei farmacist Maria Vlădău şi profesorului Cezar Neacşu. Sala a fost arhiplină iar costumele populare nu au lipsit de pe Fiii Măţăului dar nici de pe pereţii localului fiind expuse pentru a fi încântată privirea participanţilor, la acest eveniment care se ţine în fiecare an, în ultima duminică din luna august. Doamnele de la Corul Măţăului s-au suit pe scenă îmbrăcate în straie populare şi au cântat melodii culese din folclorul muscelean pentru cei prezenţi la eveniment, nu au lipsit nici cei mici de la dansurile populare care au întreţinut atmosfera. Distracţia s-a mutat pe cel mai înalt deal din România, pe Chiciora unde Fiii Măţăului au participat la petrecere tot în costume populare până târziu în noapte.

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie