0.2 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

GAŞCA DE LA STRACO ÎN AREST LA DOMICILIU: Lucrările la DN 73 au intrat pe ciornele ,,vacanţei de iarnă”

Alte Știri

Pe drumul naţional DN73 Piteşti-Câmpulung-Braşov nu s-a mai turnat covor asfaltic din anul 1962 iar acum când firma Straco a semnat un contract de reabilitare a acestui drum până la sfârşitul anului 2015, toată conducerea este arestată la domiciliu pentru o perioadă de 30 de zile adică până la jumătatea lunii ianuarie. Straco este o firmă rapace de construcţii, deţinută de fraţii vitregi Horpos – 65%, Daniela Ioana Neacşu (fostă Horpos) – 15% (interfaţa lui Radu Berceanu) şi argeşeanul Vlad Ionel Vameşu – 20%. De numele lui Vameşu Vlad de-a lungul timpului s-au legat mai multe conflicte. În urmă cu vreo cinci ani de zile oamenii de afaceri braşoveni Simona Blendea şi Vily Bartha, împreună cu piteşteanul Vlad Vameşu au luat o bucată de teren pe dealul Mateiaşului şi au făcut o fabrică de filer de calcar pentru mixturi asfaltice, sub numele de S.C Star Multitrade S.R.L. Cu doar o mână de angajaţi, afacerea merge ca unsă, producând cel puţin 5.000 de tone de filer lunar, furnizat unor firme cu sigle portocalii dar şi roşii ce se ocupă cu asfaltarea drumurilor naţionale. Iar în prima linie, ca beneficiar direct, regăsim firma Straco. Fenomenul de care ne legăm la început este modul în care, rând pe rând, la spitalul Câmpulung au ajuns, cu grave probleme cardiologice sau neurologice, mai mulţi dintre angajaţii firmei Star Multitrade iar de fiecare dată conducerea a rezolvat problema întrerupându-le brusc contractele de muncă tuturor angajaţilor care îndrăzneau să se revolte. Acum gaşca de la Straco nu este anchetată pentru lucrările de la DN 73 ci potrivit DIICOT, în perioada 2011-2014 Dragoş Nedelcu, administrator de fapt al S.C Nuts Consulting S.R.L, S.C Pathway Adivisors S.R.L, S.C C&D Best Design Concept S.R.L şi Marin Baicu, administrator de fapt al S.C Baicons Impex S.R.L, S.C LGB Transark S.R.L şi S.C Vio Top S.R.L, Dan Beşciu, asociat şi administrator la S.C Euroconstruct 98 Trading S.R.L, Peter Praher şi Josep Horneger, administrator la S.C Swietelsky Baugesellschaft Mbh Linz Sucursala Bucureşti şi S.C Swietelsky Construcţii Feroviare S.R.L au iniţiat şi constituit un grup infracţional organizat ce a avut drept scop, obţinerea prin mijloace frauduloase a unor mari sume de bani, provenite din fonduri publice angajate de companii aflate în portofoliul Ministerului Transporturilor (Compania Naţională de Căi Ferate şi CNADNR), pentru organizarea şi derularea unor achiziţii publice de lucrări de infrastructură feroviară şi rutieră. La aflarea veştii că drumarii din conducerea Straco este în arest la domiciliu muscelenii au intrat în panică iar unii chiar sunt convinşi că lucrările la DN 73 se vor bloca o perioadă de timp şi vor fi nevoiţi să circule pe un drum distrus, de data aceasta nu de gropi şi de lamele excavatoarelor, ca de zeci de ani, încoace.

 

 

 

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie