2.4 C
Campulung Muscel
joi, 21 noiembrie, 2024

Grupurile de Acțiune Locală din Argeș au accesat 9 milioane de euro

Alte Știri

Domnule ministru, Daniel Constantin aţi fost pentru prima dată la Câmpulung şi Curtea de Argeş, în cadrul unei întâlnirii cu cei care doresc să acceseze proiecte europene în domeniul agriculturii. Ce ne puteţi spune despre programul de finanţare 2014-2020, reprezintă unul de viitor care să îi încurajeze pe agricultori şi nu numai?

– Scopul întâlnirii a fost, aşa cum v-am informat, acela de a stimula dezbaterile între reprezentanţi ai potenţialilor beneficiari de fonduri europene pentru perioada 2014-2020, instituţiile implicate în gestionarea diferitelor programe, decidenţi administrativi la nivel central şi local pentru identificarea variantelor optime de coordonare a intervenţiilor de finanţare. Am declarat participanţilor (că la vorbe mă pricep), printre altele, că sper ca programul de finanţare 2014-2020, să fie primul din România cu grad de absorbţie de 100%. În judeţul Argeş sunt şase Grupuri de Acţiune Locală care au accesat fonduri de 9 milioane euro, ceea ce reprezintă 64,5% din fondurile accesate la nivel naţional.

Vă rugăm să ne prezentaţi pe scurt acest Program Operaţional Regional 2014-2020?

– În cadrul POR, pentru dezvoltarea regională, ADR are la dispoziţie în această perioadă circa 800 milioane euro, care vor fi dirijaţi pe 10 axe prioritare. Acestea se referă la promovarea investiţiilor şi dezvoltarea spiritului antreprenorial, sporirea eficienţei energetice, conservarea şi protecţia patrimoniului natural şi cultural, dezvoltarea infrastructurii rutiere. De asemenea, deponenţii de proiecte au aflat că s-au simplificat criteriile de eligibilitate şi de selecţie a proiectelor privind accesarea fondurilor europene. Astfel, acestea pot fi depuse în tot timpul anului, eliminându-se sesiunile de depunere, precum şi o serie de prevederi care îngreunau mult realizarea punctajului de eligibilitate. A fost de asemenea, simplificată şi procedura de achiziţii. Programului Naţional de Dezvoltare Rurală îi sunt alocate în perioada de referinţă aproape 10 miliarde euro, inclusiv contribuţia naţională. Se va urmări creşterea clasei mijlocii în lumea satelor, pentru că peste 800.000 fermieri deţin suprafeţe de la 1 la 5 ha, iar restul terenurilor agricole este grupat în 10.000 ferme.

Există vreo şansă ca impozitul pe venitul agricol să fie diferenţiat în funcţie de gradul de fertilitate al solului?

– Este o problemă care ne frământă de mai multă vreme pentru că nu toate terenurile sunt productive. Am găsit înţelegere la ministru, ne-a spus că a lăsat la latitudinea Consiliului Judeţean stabilirea nivelului impozitului. Am solicitat, de asemenea, ca impozitul pe venitul agricol să rămână la bugetul local. Ni s-a promis că, din 2015, 25% din impozit o să rămână la bugetul local.

Există vreo posibilitate să fie schimbată categoria de folosinţă a pajiştilor?

– La această întrebare răspund doar atât, ori cine are vreun proiect serios pe pajişte poate să ceară sprijinul ministerului.

Consultanţii pentru proiectele agricole vor fi acreditaţi în acest an?

– Da, consultanţii pentru proiectele agricole vor fi acreditaţi în acest an pentru că foarte mulţi îşi făceau astfel de firme şi “amăgeau” fermierii mici, care ajungeau să plătească mai mult. Vom da pentru toţi fermierii mici, cei care nu au posibilitatea şi care probabil că au fost şi amăgiţi la un moment dat de consultanţi, vom da posibilitatea să aibă acces la proiecte tip, care pe lângă că sunt puse gratuit la dispoziţie vor beneficia şi de o garantare pentru cofinanţare de 80%. Cred că este important să le punem la dispoziţie aceste proiecte tip, ca să nu mai cheltuie banii. Sigur că ei au acces la consultanţi, dar nu renunţ la ideea să acredităm consultanţii, cel puţin pe cei care lucrează pe zona de agricultură. (…) Unii consultanţi cereau fermierilor avansuri mai mari, comisionul nu era pe reuşită şi costurile, în general, erau mai mari. Acum oricine îşi poate face o firmă de consultanţă şi poate depune proiecte. Eu sper ca până la sfârşitul acestui an să începem şi să şi terminăm procesul de acreditare. Fermierii mici vor putea depune proiecte pe Măsura 121 – Modernizarea exploataţiilor agricole, începând cu data de 20 mai 2014. Fondurile nerabursabile care pot fi obţinute de solicitanţi se ridică la 50.000 de euro/proiect. Pentru a veni în sprijinul acestora, Ministerul Agriculturii va publica 12 proiecte-tip, elaborate de Institutul de Cercetare pentru Economia Agriculturii şi Dezvoltare Rural.

Ultimele Știri

Consiliul Județean Argeș a achiziționat 45 de microbuze electrice școlare

Consiliul Județean Argeș a achiziționat 45 de microbuze electrice școlare. Primele cinci microbuze școlare au ajuns în școli. Educația...

Alte știri din aceeași categorie