14.6 C
Campulung Muscel
duminică, 8 septembrie, 2024

Halal comportament! Au distrus cel mai frumos parc din Argeș

Alte Știri

Halal comportament! Au distrus cel mai frumos parc din Argeș.

Parcul „Lunca Argeșului”, cel mai mare parc amenajat cu fonduri europene din România și unul dintre cele mai frumoase din țară, a fost creat pentru ca argesenii și vizitatorii orașului să se poată bucura de natură.

În acest sens, a fost amenajată și zona de picnic.

Din păcate, încă de la început, au fost semnalate acte de vandalism în incinta parcului, sub forma distrugerilor de mobilier, dar și a comportamentului necivilizat al unor cetățeni, care nu înțeleg că, pentru a ne bucura de oportunitățile pe care le oferă acest parc, trebuie să și păstrăm curățenia și să lăsăm așa cum am găsit obiectele pe care le-am folosit cu plăcere, ca și alții să poată avea aceeași satisfacție.

Mai ales în zona de picnic, deschisă recent și mobilată înainte de Simfonia Lalelelor, s-au înregistrat cele mai multe distrugeri: hamacele au fost tăiate, obiectele din cauciuc sparte, băncile și mesele au fost rupte, iar mizeria pe care o lasă în urmă cei ce folosesc spațiul respectiv este permanentă, aceștia uitând de existența numeroaselor pubele, inclusiv pentru colectare selectivă, amplasate în parc.

Vor fi sacționați cei care nu respectă normele de comportament civilizat în spații publice, îngrădind, astfel, dreptul celorlalți de a se bucura de ele, deoarece, dacă aceste fapte vor continua, zona de picnic va fi golită de mobilier.

De aceea, municipalitatea face un apel foarte serios către argeșeni de a păstra și proteja patrimoniul public al orașului, de a nu tolera aceste comportamente antisociale, dând dovadă de spirit civic și luând atitudine, atunci când constată astfel de fapte, sesizând autoritățile, fie prin aplicația smart a orașului https://play.google.com/store/apps/details?id=ro.smartCity.app.PrimariaPitesti ,
fie prin mesaj în messengerul paginii oficale de Facebook a Primăriei Pitești.

 

Ultimele Știri

VIDEO din orașul lui Lasconi. Aici locuiește un celebru medic cu apucături ciudate

VIDEO din orașul lui Lasconi. Aici locuiește un celebru medic cu apucături ciudate. Nici nu se poate descrie în...

Alte știri din aceeași categorie