Sportivii CS Dacia Mioveni 2012 au intrat din nou în competiții.
Sâmbătă, 8 Aprilie, este programată runda cu numărul 10 din cadrul seriei C a Campionatului Național de Handbal Junioare I. CS Dacia Mioveni, echipa pregătită de Daniel Gheorghe și Georgianos Macri, aflată pe locul 3 cu 17 puncte, va primi vizita grupării ASC Sc. 181 SSP Bucuresti, aflată pe locul 5. Partida este programată cu începere de la ora 9, la Sala Sporturilor din Pitești.
Aceasta este ultima etapă din sezonul regulat, iar după partida de sâmbătă echipa de junioare I a CS Mioveni va cunoaste si adversarii pe care urmează să-i întâlnească la Turneul Semifinal.
Obiectivul echipei este calificarea la Turneul Final, fapt ce ar reprezenta o premieră pentru clubul din Mioveni și o performanță extraordinară pentru handbalul argeșean..
De asemenea, 9 sportivi ai secției de natație a CS Dacia Mioveni 2012 vor participa la Etapele Regionale de Natație pentru copii de 10-11 ani, competiție organizată la Izvorani.
Concursul este foarte important deoarece asigură calificările pentru etapa finală, respectiv Campionatul Național de Copii 10-11 ani.
Antrenorul sportivilor, Viorel Ciobanu, și-a stabilit ca și obiectiv calificarea tuturor sportivilor la naționale.
Conducerea clubului le urează mult succes!