Hoți de animale reținuți de polițiștii din Câmpulung! Două autoturisme, motounelte, unelte și scule electrice, laptopuri, telefoane mobile și alte produse electrice și electronice, biciclete, animale și un cazan din aramă au fost identificate de polițiștii Poliției Municipiului Câmpulung în urma perchezițiilor din ziua de 12 noiembrie.
Cinci persoane bănuite de furt calificat au fost reținute.
În urma perchezițiilor desfășurate în dimineața zilei de 12 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au identificat și ridicat în vederea continuării cercetărilor două autoturisme susceptibile a fi fost folosite la săvârșirea infracțiunilor de furt calificat.
De asemenea, polițiștii au identificat 17 motounelte, 38 unelte și scule electrice, 5 laptopuri, 18 telefoane mobile și alte produse electrice și electronice, un cazan din aramă, 4 biciclete, mai multe animale susceptibile a proveni din infracțiuni de furt.
Zece persoane au fost conduse la sediul Poliției Municipiului Câmpulung pentru audieri.
În urma administrării probatoriului cinci persoane, cu vârste cuprinse între 19 și 46
de ani, bănuite de săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat, au fost reținute pe bază de ordonanță pentru 24 de ore.
Reamintim că în dimineața zilei de 12 noiembrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung și ai secțiilor de poliție rurală arondate, împreună cu
luptători ai Serviciului Acțiuni Speciale Argeș, sub coordonarea procurorului dintre
cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, au efectuat 13 percheziții
domiciliare, pe raza municipiului Piteşti, a oraşului Ştefăneşti şi a comunelor Albota
şi Bascov, la locuințele celor 10 persoane bănuite de săvârșirea faptelor menționate mai sus.
Din cercetări, polițiștii au stabilit că, în perioada septembrie – noiembrie a.c., cei în cauză ar fi sustras diverse bunuri din locuinţe, societăţi comerciale şi autoturisme.
Prejudiciul estimat se ridică la aproximativ 70.000 de lei.
Acțiunea a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul IGPR și al Unității Centrale de Analiză Informații.