Poliţiştii din Argeş au identificat 2 bărbaţi bănuiţi că ar fi sustras un laptop dintr-o farmacie. În urma publicării în mass-media a imaginilor filmate de camera de supraveghere, cei doi au fost recunoscuţi de un coleg din Ploieşti, aflat în timpul liber.
Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Argeş au identificat 2 bărbaţi care, la data de 2 decembrie 2015, ar fi sustras un laptop dintr-o farmacie din municipiul Piteşti, profitând de neatenţia vânzătoarei.
Pentru a-i prinde, poliţiştii au făcut publice imaginile surprinse de camera de supraveghere a farmaciei, solicitând sprijinul cetăţenilor. Un poliţist de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Municipiului Ploieşti, aflat în timpul liber, i-a recunoscut la televizor pe cei în cauză, întrucât îi cercetase pentru furt. Acesta şi-a anunţat imediat colegii din Argeş şi pe cei din cadrul Poliţiei Capitalei, în scurt timp reuşindu-se localizarea lor. Cercetările sunt continuate faţă de cei în cauză, ambii din Bucureşti, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.