Hoții din Stâlpeni de la blocuri au fost arestați! A fost joia perchezițiilor în Argeș! Oamenii legii au descins ieri dimineață în cinci locații la persoane bănuite de furt calificat.
Reamintim că la primele ore ale dimineţii, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Stâlpeni, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, au efectuat cinci percheziții domiciliare, pe raza municipiului Pitești, a comunelor Țițești și Stâlpeni, la locuințele a trei persoane bănuite de săvărșirea de infracțiuni de furt calificat.
Din cercetări, polițiștii au stabilit că începând cu luna august 2018 până în prezent, cei în cauză ar fi pătruns prin efracție în mai multe locuinţe și anexe, de unde ar fi sustras diverse bunuri, în valoare de aproximativ 9.000 de lei.
Prejudiciul, constând în bunuri electronice și electrocasnice, a fost recuperat în proporție de peste 80%.
După administrarea probatoriului, cei trei bărbaţi, Ionuț Liviu P., Adrian Vasile T. și Valentin C. cu vârste cuprinse între 21 şi 32 de ani, locuiesc la blocurile din Sâlpeni au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore, urmând ca la data de 5 aprilie a.c. să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu propunere de luare a unei măsuri preventive.
Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.