I-a intrat glisiera prin Duster! Șoferul a scăpat nevătămat și mai mult decât atât bine că nu a avut pasager pe celălalt loc din față pentru că s-ar fi lăsat cu urmări grave. Maşina în schimb a fost distrusă.
Participanţii la trafic, dar şi localnicii din comuna musceleană Schitu Goleşti au asistat miercuri după amiază la un eveniment rutier care putea avea urmări deosebit de grave. Un Duster a intrat într-o glisieră de pe marginea DN 73, însa nimeni nu a suferit vătămări corporale.
Șoferul a declarat că a alunecat cu mașina și s-a trezit de la impactul puternic cu glisera. La locul accidentului nu erau urme de frânare, fapt ce demonstrează că omul nu a realizat ce se petrece.
Poliţiştii din comună au făcut constatarea evenimentului rutier, acesta fiind protocolat de cadrele Secţiei de Poliţie Rurală Schitu Goleşti.