3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Iată câteva variante ale partidelor politice pentru Primăria Câmpulung!

Alte Știri

Se fac cărţile pentru candidatura politicienilor la funcţia de primar la Câmpulung. Partidele politice au întocmit nişte liste pe care le-au depus la partid, urmând ca Bucureştiul să comande o serie de sondaje de opinie şi să stabilească cine este cel mai bun, să intre în lupta pentru funcţia de primar, la alegerile locale din anul 2016. Noul PNL are două variante propuse şi anume pe Bogdan David, actualul consilier local cu atribuţii de viceprimar şi pe Cristi Creţu, în prezent consilier local. PSD-ul are trei aşi în mânecă şi anume pe Liviu Ţâroiu, actualul viceprimar cu atribuţii de primar, pe Gheorghe Marin, în prezent deputat şi pe Nicolae Dumitrescu, consilier local UNPR-ul vrea să iasă cu candidat la Primăria Câmpulung, în persoana lui Ion Lucaciuc, preşedintele organizaţiei de la Câmpulung sau chiar cu Dan Şipoteanu, în prezent consilier local. În schema politică va intra şi PMP-ul cu un candidat pe care momentan îl ţine la secret. Alianţa pentru Argeş şi Muscel a lui Mircea Andrei va învia pe plan local şi va avea candidat la Primăria Câmpulung. PRL-ul se pregăteşte şi el ca partid pentru o eventuală candidatură, politicienii se orientează către Sergiu Cicu, dar dacă Liviu Ţâroiu va rămâne fără partid este posibil să fie chiar el candidatul PRL-ului. Nu este exclus ca PP-DD-ul, să aibă candidat la funcţia de primar sau dacă nu să susţină un candidat surpriză de la o altă formaţiune politică, deoarece aceşti politicieni sunt supăraţi de reacţia UNPR-ului de a avea candidat la primărie. Dacă oamenii de afaceri sunt nemulţumiţi de candidaţii la primărie este posibil să scoată la înaintare o serie de candidaţi independenţi. Rămâne de văzut!

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie