3.5 C
Campulung Muscel
vineri, 22 noiembrie, 2024

Iată cum poate angajatorul să vă suspende contractul individual de muncă, din propria iniţiativă!

Alte Știri

În temeiul art.52 alin.1 din Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare, contractul individual de muncă poate fi suspendat si din iniţiativa angajatorului în următoarele situaţii:

Pe durata cercetării disciplinare prealabile, în condiţiile legii – În temeiul art.251 alin.1 din Codul Muncii, cu modificările şi completările ulterioare, nicio sancţiune disciplinară nu poate fi dispusă fără o cercetare disciplinară prealabilă. Dar, angajatorul are posibilitatea ca pe perioada în care se desfăsoară cercetarea disciplinară să suspende contractul individual de muncă al salariatului cercetat. Decizia îi aparţine în mod exclusiv, dar aceasta nu trebuie să constituie un abuz de drept. Suspendarea trebuie să se bazeze pe criterii obiective, să fie dispusă cu bună-credinţă şi să fie necesară pentru a asigura o cercetare prealabilă corectă a baterii disciplinare.

În cazul în care angajatorul a formulat plângere penală împotriva salariatului sau acesta a fost trimis în judecată pentru fapte penale incompatibile cu funcţia deţinută, până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătoreşti – Suspendarea în această situaţie nu operează de drept, ci este necesară manifestarea de voinţă a angajatorului prin decizie dată de persoana sau organul în drept să o dispună.

În cazul întreruperii sau reducerii temporare a activităţii, fără încetarea raportului de muncă, pentru motive economice, tehnologice, structurale sau similare – Pentru a suspenda contractul individual de muncă, angajatorul trebuie să-şi reducă sau să-şi întrerupă activitatea temporar, nu definitiv. Această situaţie poate fi generată de dificultăţile economice sau pentru motive tehnologice şi structurale. În situaţia reducerii temporare a activităţii pentru motivele de mai sus şi pentru perioade care depăşesc 30 de zile  lucrătoare, angajatorul are posibilitatea să reducă programul săptămânal de lucru cu o zi, până la remedierea situaţiei care a determinat reducerea, cu diminuarea corespunzătoare a salariului. Însă este necesară consultarea prealabilă a sindicatului reprezentativ, după caz, a reprezentanţilor salariaţilor.

În cazul în care împotriva salariatului s-a luat, în condiţiile Codului de procedură penală, măsura controlului judiciar ori a controlului judiciar pe cauţiune, dacă în sarcina acestuia au fost stabilite obligaţii care împiedică executarea contractului de muncă, precum şi în cazul în care salariatul este arestat la domiciliu, iar conţinutul măsurii împiedică executarea contractului de muncă – Această situaţie de suspendare a fost reglementată de Legea nr.255/2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative care cuprind dispoziţii procesuale penale.

Pe durata detaşării – În situaţia detaşării, contractul individual de muncă al salariatului se suspendă deoarece în perioada în care este detaşat acesta prestează muncă la angajatorul la care a fost detaşat, şi nu la cel care a încheiat contractul.

Pe durata suspendării de către autoritătile competente a avizelor, autorizaţiilor sau atestărilor necesare pentru exercitarea profesiilor – Având în vedere posibilitatea ca autoritatea competentă să suspende avizul/autorizaţia/atestatul în baza căruia o persoană exercită o profesie, angajatorul dispune suspendarea salariatului, ca urmare a faptului că acestuia i s-a suspendat practic dreptul de exercitare a profesiei. Pentru primele două situaţii mentionate mai sus, respectiv la literele dacă se constată nevinovăţia salariatului, atunci acesta este repus în drepturile de care a fost lipsit, beneficiind de o despăgubire egală cu salariul şi celelalte drepturi de care a fost lipsit, calculată pe întreaga perioadă a suspendării.

 

Ultimele Știri

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case!

ULTIMĂ ORĂ. Incendiu devastator în Stâlpeni. Ard trei case! În urmă cu puțin timp a fost anunțat la 112...

Alte știri din aceeași categorie