Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) anunță începerea protestelor. Miercuri, 13 decembrie, pină in 5.000 de transportatori de persoane vor protesta în fața sediului Guvernului și alți peste 30.000 în toate marile orașe din țară (Timișoara,Arad,Iași,Brașov,Bacau,Craiova,Constanta,etc.), între orele 09.00-20-00.
Transporturile rutiere aduc anual 4,7% din PIB, dar autoritățile statului tolerează pirateria, astfel încât România să piardă încă 4,7% din PIB, numărul celor care fac piraterie fiind aproape egal cu cel al transportatorilor autorizați. În curând, România va pierde și procentul de 4,7% din PIB adus de transportatorii autoriați, din cauza concurenței neloiale și a pirateriei, tolerate de autorități în ultimii șapte ani, pentru că cei care respectă legea vor da faliment.
Nu înțelegem cum pregătește Guvernul OUG pentru a-i condamna penal pe cei care nu plătesc taxele și impozitele, din moment ce în România vorbim deja despre fenomenul numit „uberizare” – fenomen tolerat și susținut de guvern prin lipsa oricăror acțiuni care l-ar putea opri. Acest fenomen nu se referă exclusiv la firma UBER, ci la toate afacerile neautorizate care se ascund în spatele unor platforme digitale.
Deși pretinde că vrea să oprească evaziunea și frauda fiscală, același Guvern nu e capabil să dea o OUG care să elimine sintagama “în mod repetat” din legea 38/2003? Guvernul nu e în stare să elimine concurența neloială din transporturile rutiere, nu e în stare să elimine fraudarea bugetului național de către politicienii care au făcut-o posibilă și care o susțin, acei oameni politici care vor de fapt haos în transportul de persoane, pentru ca prin interpuși sau prin membrii propriilor familii să facă ce vor în această țară – de exemplu, fostul președinte ANAF și familia lui.
“Domnule Prim Ministru, se dau Ordonanțe de Urgență în fiecare săptămână, unele urgente altele mai puțin urgente. Toate, în viziunea Guvernului, sunt menite să elimine fraudarea bugetului național, toate ne impun taxe sau taxele sunt plimbate de la unii la alții, dar, domnule Premier, Guvernul nu este în stare să dea o OUG care să elime pirateria, activitatea neautorizată din transporturi, lucru cerut și de cei care aplică legea în trafic, adică de organele abilitate ale statutului. Până la ce nivel au ajuns cei care sprijină pirateria din transporturi? Care sunt impicațiile politice în acest haos creat de politicienii din cel puțin două partide? Organele abilitate ale statului pot să ne răspundă. Chiar și Primul Ministru poate să ne răspundă, pentru că este informat zi de zi de Servicii. Primul Ministru știe cine sunt cei care, în spatele unor platforme și firme străine fac transport neautorizat pe teritotiul României. De cine vă e frică, domnule Prim Ministru? Sau cine nu vă permite să eliminați o simplă sintagmă – “în mod repetat” – din Legea 38/2003, pentru ca organele abilitate de control în domeniu să poată face ordine?”, a declarat Vasile Ștefănescu, președinte C.O.T.A.R.
În România sunt peste 110.000 de transportatori, însemnând cei care fac transport în regim de taxi și închiriere, precum și cei care au investit în transporturile de persoane care au curse regulate. Toți acești trasnportatori sunt piratați zi de zi de cei care acum se pare că au și sprijinul actualului guvern. Dacă politicienii sunt de acord cu evaziunea și fruda fiscală, concurența neloială și uberizarea – în sensul larg pe care deja îl are termenul, la nivel internațional – ar fi mai bine să ne anunțe că se dorește acest haos fiscal și să nu mai facă afirmații ipocrite și să nu mai dea Ordonanțe ipocrite.
Sprijinul a venit doar din partea doamnei Primar General Gabriela Firea, care a declarat că va face în așa fel încât pe raza administrativă a Capitalei transportul de persoane și activitățile conexe să fie autorizate conform legilor în vigoare, declarând ferm: “Nu gonim pe nimeni, dar nimeni nu e mai presus de lege!”. Și noi cerem același lucru: UBER, TAXI FY, BLA BLA CAR și alte firme care fac transport neautorizat să se autorizeze și să respecte legile, așa cum facem și noi.
Îi amintim domnului Prim Ministru că transportatorii autorizați sunt obligați să aibă case fiscale pe fiecare mașină în parte și să respecte Codul Fiscal, în timp ce firmelor care fac concurență neloială nu li se cer aceste lucruri și nici nu suportă consecințele nerespectării legii. În Codul Fiscal nu scrie că printr-o aplicație oarecare, prin tarife dinamice în funcție de trafic și aglomerație, putem încasa bani sau contoriza o “cursă“ din punctul A în Punctul B fără să respectăm legislația.
Îi cerem Primului Ministru să declare public poziția pe care o are față de cei care fac astăzi transport de persoane neautorizat, fără respectaratea legilor în vigoare, folosindu-se de o aplicație, indiferent cum se numește ea. Dacă Premierul se declară de acord cu aceste practici, vom adopta și noi aceeași soluție, vom acționa în spatele unei aplicații, fără să mai respectăm legea, și nu vom mai deranja pe nimeni. Dar nici pe noi să nu ne deranjeze niciun organ de control, așa cum nu sunt deranjați acum toți acești indivizi sprijiniți politic de mai multe partide, care nu fac altceva decât să fure din banii publici, prin nerespectarea legislației, și să pună în pericol siguranța cetățenilor.
Domnule Prim Ministru, nu cerem bani, nu cerem facilități fiscale, cerem o simplă reglementare. A devenit deja penibilă situația în care ne puneți, prin tăcerea domniei voastre!
Dacă nici în urma protestului care se va desfășura miercuri, 13 decembrie, nu se va schimba nimic în atitudinea Guvernului față de piraterie, evaziunea fiscală,frauda și concurența neloială din Transporturi, pe 20 decembrie 2017, din toată țara se vor deplasa coloane de mașini către București, pentru un miting în fața Guvernului, în vederea respectării legislației în vigoare.