Cu prilejul desfăşurării CAMPIONATULUI MONDIAL DE JUNIORI ŞI TINERET U23 Kaiac Canoe, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Argeş va intensifica măsurile şi acţiunile specifice de asigurare a ordinii publice şi siguranţei cetăţenilor.
Astfel, în perioada 26.07 – 30.07 a.c., peste 100 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Argeş vor asigura măsurile de ordine publică la manifestările sportive ce se vor desfăşura la Baza Sportivă Nautică Budeasa.
Misiunile jandarmilor au în vedere, în principal, prevenirea şi combaterea oricăror fapte care aduc atingere legilor şi normelor de convieţuire socială; depistarea, identificarea şi dispunerea măsurilor legale împotriva celor care comit acest gen de fapte; monitorizarea şi descurajarea grupurilor de persoane cu un comportament care tulbură ordinea şi liniştea publică.
Pentru asigurarea unui climat de linişte şi siguranţă cetăţenilor care vor participa la aceste manifestări, precum şi pentru evitarea apariţiei unor situaţii conflictuale de natură să tulbure ordinea şi liniştea publică, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Argeş recomandă participaţilor să respecte indicaţiile forţelor de ordine, să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale, iar în cazul în care sunt martori la săvârşirea unor fapte de natură antisocială, să solicite ajutorul jandarmilor aflaţi în dispozitiv, în situaţia în care este necesară intervenţia acestora sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112.